Accesibilitate

Marire font / Micsorare font

Contact

STRATEGIE 2021 - 2027

STRATEGIE 2014 - 2020

Regulament

REGULAMENTE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE SERVICII SOCIALE

Procedura operationala atestare AMP

declaratii de avere

Program de audiente

- înscrierea la audienţe se face la Serviciul managementul calității serviciilor sociale, monitorizare și relații publice
- audienţele la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia Copilului Dambovita au loc conform programului:


Director general
jr. Ionela Sandu

joi,
ora 13.00

Director general adjunct
ec. Ionela Șerban

miercuri,
ora 13.00

Program

• Aparat propriu:

- luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
- vineri - 8,00 – 14,00

• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului

- program permanent – tel. 0245983

RAPOARTE DE ACTIVITATE

Protectia datelor cu caracter personal

A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal

Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Pantea Georgeta - inspector în cadrul Biroului strategii, programe, proiecte
tel. 0245611915,
e-mail [email protected]

RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII

 

ALTE INFORMATII

AUDIT PUBLIC INTERN

Noutati

S-au ascuns de soarele arzător și au hotărât să ”îndulcească” ziua tuturor.
28.07.2021

S-au ascuns de soarele arzător și au hotărât să ”îndulcească” ziua tuturor. Astfel că au încins tigaia și s-au apucat de făcut clătite, pe care le-au umplut cu dulceață de casă, cu diferite arome. Bucătarii au fost beneficiarii mai mari de la Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilități, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Găești. Au făcut clătite pentru toți colegii lor mai mici, iar mulțumirile și zâmbetele nu au întârziat să apară. Totodată, au deprins noi abilități gastronomice și au petrecut câteva ore fiind utili și eficienți. Felicitări, dragii noștri!



Au dat "Like în parc" și le-a plăcut!
28.07.2021

Au dat "Like în parc" și le-a plăcut!

Peste 2 ore fără telefoanele mobile, timp în care au cunoscut oameni noi, au participat la activități comune, s-au relaxat și s-au simțit bine în aer liber.

Vorbim despre beneficiarii noștri, de la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște" Floare de Colț" și de la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște" Casa Soarelui", care au fost parte a activității "Dăm like în parc!", organizată de Biblioteca Județeană "Ion Heliade Rădulescu", alături de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi Arhiepiscopia Târgoviștei, în parteneriat cu Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa, Organizaţia „Salvaţi Copiii”, Europe Direct Târgovişte, Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească Târgovişte”, Asociaţia ”Noi Zidim Viitorul”, Consiliul Judeţean al Elevilor şi Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița Dâmboviţa.

Adolescenții noștri au privit entuziasmați reprezentația luptătorilor de la Clubul Sportiv Școlar și au observat activitatea roboților construiți de echipa de liceeni care ne reprezintă la nivel internațional în domeniul roboticii. Curioși, au pus întrebări despre realizarea mașinăriilor.

De la roboți au trecut la comunicarea non-verbală și la jocurile simple de grup, care le stimulează imaginația și ii ajută să își înfrângă teama de a vorbi cu și în fața unor persoane noi în viața lor.

Au trăit momente frumoase împreună și au dat LIKE celor două ore petrecute în Parcul Chindia.

Noi le dăm LIKE pentru că au fost cuminți și au participat la activități, în ciuda timidității!



Specialiștii din cadrul DGASPC Dâmboviţa, împreună cu cei de la Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa şi cu reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie, alături de reprezentanţii autorităţilor locale au discutat și au pus la punct toate detaliile necesare sprijinirii victimelor violenţei domestice
22.07.2021

Violența afectează viața tuturor, autor sau victimă, rude, prieteni, comunitate! Doar împreună putem preveni, putem salva, putem schimba viața unei persoane. Cum? Prin a nu fi indiferenți la suferința celor din jur, printr-un singur apel către poliție sau la numărul 983!

Chiar dacă nu suntem noi victime ale violenței domestice, nu trebuie să închidem ochii văzând rănile persoanelor abuzate, nu trebuie să ne acoperim urechile la strigătele de ajutor ale victimelor sau la violența verbală a agresorilor. Traumele fizice sau psihice pot fi chiar nevidecabile, în anumite situații și putem evita să se ajungă atât de departe.

În scopul prevenirii faptelor de violență domestică, dar și de corupție, specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, împreună cu cei de la Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa şi cu reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie, alături de reprezentanţii autorităţilor locale au discutat și au pus la punct toate detaliile necesare sprijinirii victimelor violenţei domestice şi pentru îndrumarea acestora către specialiştii din domeniul asistenţei sociale, care le pot oferi protecţie, înţelegere şi consiliere.

Unde nu pot fi identificate soluţii la nivel local pentru ca victimele violenţei domestice să fie ajutate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa oferă servicii privind găzduirea, protecţia şi consilierea psihologică sau vocaţională a acestora. Instituţia are un centru de recuperare pentru victimele violenţei în familie, cu o capacitate de 15 locuri, şi o locuinţă protejată, cu 6 locuri, înfiinţată prin proiectul VENUS - Împreună pentru o viaţă în siguranţă!.

De asemenea, în cadrul întâlnirilor, a fost prezentată şi aplicaţia Bright Sky Ro, o aplicaţie gratuită destinată persoanelor afectate de violenţa domestică, inclusiv pentru cei din jurul lor: angajatori, colegi, prieteni, familie şi alţi apropiaţi.

Totodată, Telefonul Copilului, cu numărul scurt 0245 983, este la dispoziția tuturor cetățenilor, 24 h/24 h! Poate suna oricine constată că un copil este în pericol sau are în preajmă o victimă a violenței domestice, adult sau copil!

La aceste activităţi de prevenire a faptelor infracţionale au fost prezenţi şi reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie, care au punctat că nu trebuie tolerate faptele de corupţie şi că întreaga comunitate este responsabilă pentru semnalarea acestora. Acţiunile de prevenire ale D.G.A. sunt cuprinse în programul INTEGRITATE pentru CREDIBILITATE.

În data de 22.07.2021 au fost bifate pe harta întâlnirilor în teritoriu localitățile Șotânga și Doicești.



Zi plină pentru beneficiarii Complexului de Servicii Sociale Târgovişte "Casa Soarelui"
20.07.2021

Au întins mâinile cu încredere către autorităţi şi li s-au luat amprentele rapid. Procedura a avut loc în cadrul unei activităţi organizate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, la care au participat şi beneficiarii noştri din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte "Casa Soarelui", alături de alte grupuri de copii însoţite de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene "Ion Heliade Rădulescu" şi ai Organizaţiei Neguvernamentale "Salvaţi Copiii".

Un specialist în criminalistică le-a povestit copiilor cum îi identifică pe cei care nu respectă legea şi se ascund după ce săvârşesc faptele infracţionale. Tocmai de aceea le-a arătat concret cum se iau amprentele şi cum pot fi comparate ulterior. Adolescenţii noştri au fost foarte interesaţi de demonstraţie, s-au arătat curioşi şi au interacţionat cu organele de poliţie. Au studiat cu atenţie fiecare obiect din trusa cu care criminaliştii merg pe teren şi şi-au îmbogăţit bagajul de cunoştinţe.

Apoi, beneficiarii noştri au vizitat situl arheologic de la Curtea Domnească şi au aflat cum specialiştii identifică periodic obiecte, urme, oseminte şi artefacte ale strămoşilor, acoperite de straturi de pământ şi alte materiale care, de-a lungul timpului, au ascuns vremurile apuse în care s-au petrecut episoadele istorice, despre care am citit deja în cărţi sau despre care încă nu s-au spus poveşti.

După lecţia de istorie de la Curtea Domnească, a urmat o altă poveste despre istoria uniformelor şi a armelor cu care autorităţile ne-au protejat în toate timpurile. Copiii au avut posibilitatea să viziteze Muzeul Poliţiei Române, unde au văzut uniforme vechi de sute de ani, folosite de poliţiştii români, dar şi uniforme ale autorităţilor din toată lumea. Armele vechi, cu un design deosebit, dar şi cătuşele folosite în trecut, au fost cele care le-au atras cel mai mult atenţia adolescenţilor.

Astfel că, beneficiarii noştri au avut o zi plină, încărcată cu experienţe şi informaţii noi, interesante şi utile.

Activităţile s-au desfăşurat sub egida "Vacanţă în siguranţă!", un program desfăşurat de poliţiştii dâmboviţeni. 



Își doresc să devină fotbaliști de renume, iar noi îi susținem cu toate forțele!
19.07.2021

Își doresc să devină fotbaliști de renume, iar noi îi susținem cu toate forțele! Astfel că, beneficiarii de la Centrul de Primire în Regim de Urgență, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgoviște "Casa Soarelui", au avut primul antrenament serios.

S-au echipat corespunzător și au făcut încălzirea pe terenul sintetic de la Huligans Pub, urmând un meci plin de energie și dedicare.

Băieții au purtat echipamentele primite de la oamenii cu suflet mare. Domnul Cătălin Zmărăndescu le-a oferit tricourile, iar domnul Florin S. le-a făcut cadou pantalonii scurți. Darurile i-au bucurat enorm pe fotbaliștii noștri, care au purtat cu mândrie echipamentele. Una dintre echipe se numește "Echipa Zmărăndescu".

Copiii au format o adevărată familie în cadrul centrului și se bucură permanent de această pasiune comună. Își ocupă timpul antrenându-se în curtea Complexului și învață să își depășească propriile limite. Mai mult decât atât, învață să joace în echipă și totodată își dezvoltă spiritul de echipă!

De acum înainte, vor face antrenamente serioase cu domnul antrenor Liviu Ciobanu, de două ori pe săptămână.

Le mulțumim tuturor celor implicați, care au făcut posibile aceste antrenamente, ce le-au adus zâmbete pe chipuri copiilor noștri!

Considerăm că sportul îi dezvoltă frumos și armonios pe tinerii noștri, atât fizic, cât și intelectual. Își consumă energia în sens pozitiv, învață să colaboreze cu coechipierii, să fie mai atenți cu cei din jurul lor și să fie disciplinați.

Băieți, noi avem mare încredere în voi și sperăm ca în viitor să mergem pe stadioane mari pentru a vă susține!



Inapoi 1 ... 16 17 18 19 20 21 22 23 24 ... 88 Inainte

Pagina: 20 of 88

© 2010- 2024 by DGASPCDB | Made by Floppy