Accesibilitate
|
Contact
|
STRATEGIE 2021 - 2027
|
STRATEGIE 2014 - 2020
|
|
REGULAMENTE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE SERVICII SOCIALE
|
Procedura operationala atestare AMP
|
declaratii de avere
|
Program de audiente
- înscrierea la audienţe se face la Serviciul managementul calității serviciilor sociale, monitorizare și relații publice
- audienţele la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia Copilului Dambovita au loc conform programului:
Director general
jr. Ionela Sandu |
joi,
ora 13.00 |
Director general adjunct
ec. Ionela Șerban |
miercuri,
ora 13.00 |
|
Program
• Aparat propriu:
- luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
- vineri - 8,00 – 14,00
• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului
- program permanent tel. 119 si (0245) 983
|
RAPOARTE DE ACTIVITATE
|
Protectia datelor cu caracter personal
A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal
Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Pantea Georgeta - inspector în cadrul Biroului strategii, programe, proiecte
tel. 0245611915,
e-mail [email protected]
|
RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII
|
|
|
ALTE INFORMATII
|
|
AUDIT PUBLIC INTERN
|
|
Comunicate de presa |
1 IUNIE - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI
29.05.2020
Click pentru download comunicat
1 iunie, zi cu zâmbete, emoții și îmbrățișări! Așa a fost an de an! Anul acesta este unul special, dar nicio pandemie, niciun virus, nicio boală, nu pot fi mai puternice decât inocența și veselia copiilor. Astfel că, oriunde se află prichindeii este sărbătoare! Jocurile copilăriei, desenele pe asfalt, picturile diverse, cântecele vesele dau culoare zilei de 1 iunie și îi bucură pe cei mici, bucurie pe care o transmit tuturor celor din jurul lor.
Așa s-a întâmplat în centrele sociale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Beneficiarii de la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște Casa Soarelui, Complexul de Servicii Sociale Târgoviște Floare de Colț și de la Complexul de Servicii Sociale Găești, cu și fără dizabilități, au avut parte de mici petreceri prin care a fost sărbătorită copilăria. Anul acesta nu ne-am mai putut întâlni cu toții la petrecerea comună, cu momente artistice și bucurii pentru cei mici. Astfel că, petrecerile s-au organizat în grupuri restrânse, în cadrul centrelor sociale, în condiții de siguranță pentru beneficiarii noștri. Personalul a avut grijă ca Ziua Copilului să fie sărbătorită cu același entuziasm.
Copiilor de pretutindeni, fie că au norocul să crească alături de familia naturală, fie că au întâlnit familii iubitoare, fie că se dezvoltă în centrele dedicate creșterii și îngrijirii micuților mai puțin norocoși, le dorim din suflet să fie sănătoși, să se bucure de fiecare moment, de fiecare experiență trăită, să fie conștiincioși și să devină oameni de bine!
La mulți ani, dragii noștri! Să vă bucurați de viață și să îi bucurați pe cei din jurul vostru!
Noi vom fi mereu alături de voi!
|
25.05.2020
Click pentru download comunicat
Salariații din centrele rezidențiale, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, sunt sănătoși, iar beneficiarii noștri sunt în siguranță! 143 de angajați, care au grijă de adulții și copiii, cu sau fără dizabilități, au fost testați pentru Covid-19, în zilele de 19 și 20 mai, iar toate rezultatele au ieșit negative. Aceștia au fost izolați la domiciliu și s-au întors în centrele sociale în condiții optime pentru a-i îngriji pe cei mai puțin norocoși.
Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița au fost bine instruiți în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție, astfel încât să nu se expună riscurilor de infectare cu noul coronavirus și să îi protejeze pe beneficiari. Pentru asigurarea sănătății și securității în muncă s-au luat măsuri suplimentare de protecție în centrele din subordinea instituției și în perioada stării de alertă.
De asemenea, suntem mândri că salariații au răspuns prompt și pozitiv tuturor măsurilor stabilite, iar prioritatea lor este propria sănătate, dar și sănătatea celor din jur. Deși au fost mereu foarte atenți cu beneficiarii pe care îi au în grijă, acum atenția lor este sporită pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu acest virus care ne-a schimbat viața. Sunt implicați trup și suflet în activitățile desfășurate cu cei care au atâta nevoie de afecțiune și grijă. Nu se pot bucura de ele în sânul familiei, dar au fost integrați în familii mai numeroase și extrem de iubitoare, familiile care locuiesc în centrele sociale!
Menționăm că salariații din centrele coordonate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița vor fi testați periodic pentru Covid-19, la interval de 14 zile.
|
Comunicat de presă - sprijin primit de beneficiarii noștri în perioada stării de urgență
18.05.2020
Click pentru download comunicat
A fost o perioadă extrem de dificilă, cu totul neobişnuită, dar, cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, am reuşit să depăşim aceste momente grele. Atât firme mari, mai mici, cât şi persoane fizice s-au gândit la cei mai puţin norocoşi şi au fost alături de beneficiarii din centrele rezidenţiale, aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, în perioada stării de urgenţă.
Contribuţia fiecăruia a fost extrem de importantă, iar noi, aparatul de specialitate al instituţiei, angajaţii din centrele sociale şi beneficiarii, le suntem profund recunoscători pentru sprijinul acordat. Graţie generozităţii Companiei Kaufland România, S.C. RALEX - Pucioasa S.R.L., S.C. CHEM EXPERT INDUSTRY S.R.L., Societatea Naţională de Cruce Roşie - filiala Dâmboviţa, Clubului SPORTIVE OFF-ROAD ADVENTURE, S.C. TONELY S.R.L., Asociaţiei Căminul unei Inimi Bucuroase, Asociaţiei MagiCAMP, Asociaţiei GEEKS FOR DEMOCRACY, S.C. BENETON S.R.L., S.C. Dulce de Roxana S.R.L., Arhiepiscopiei Târgoviștei, doamnei Simion Andreea, doamnei Torcică Micşunica, doamnei Negrea Claudia, domnului Vasile Constantin, doamnei Pigui Cristina, domnului Mastacan Sergiu, Protoeriei Pucioasa, Protoeriei Târgovişte Nord, domnului Anton Mihai, domnului Iordache Ion, doamnei Milea Doina, au fost achiziţionate produse alimentare, materiale igienico-sanitare, dezinfectanţi pentru suprafeţe, echipamente de protecţie, instrumentar cabinete medicale, medicamente, produse electrocasnice, saltele pentru paturi şi jocuri recreative. Toate au ajuns la beneficiarii din centrele rezidenţiale, mici şi mari, cu sau fără dizabilităţi.
În numele lor vă mulțumim din suflet pentru sprijnul acordat și vă dorim multă sănătate, linişte şi bucurie alături de cei dragi, dar și mult succes în activităţile desfășurate!
|
Ziua Internațională a familiei - 15 mai
15.05.2020
Click pentru download comunicat
Data de 15 mai ar trebui să fie una de sărbătoare, ziua în care omagiem familia, acest întreg frumos pe care îl primim fie de la naştere, fie îl întemeiem pe parcursul vieţii. Anul acesta totul este diferit pentru fiecare dintre noi. De aceea, sărbătorim Ziua Familiei altfel! Sărbătorim cu gânduri bune, cu mulţumirea că suntem sănătoşi şi că îi avem pe cei dragi aproape, dar fără a putea organiza un eveniment public, în cadrul căruia să fie prezentate mesaje referitoare la valorile familiei sau mici secrete ale longevităţii vieţii în doi, precum respectul şi încrederea. Pe acestea, deşi le ştim, şimţim nevoia să le auzim în mod repetat, dar le păstrăm pentru anul viitor.
Acum ne limităm la ceea ce avem şi ne dăm seama că în această perioadă dificilă am avut şi câte ceva de învăţat. Pe lângă faptul că acordăm o mai mare importanţă igienei personale şi prevenirii riscurilor de îmbolnăvire, am descoperit că familia poate însemna mai mult decât soţ/soţie, părinţi, fraţi, bunici. Într-o adevărată familie s-a transformat şi colectivul de la serviciu, iar acest aspect este confirmat de angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Familiile lor oricum erau extinse, "adoptând" în viaţa lor şi beneficiarii de care au grijă în fiecare zi, ca şi cum ar fi proprii lor copii/bunici/fraţi/surori. În această perioadă în care au stat izolaţi în centrele rezidenţiale, în ture de câte 14 zile, au format o mare familie, la care s-au alăturat şi colegii de serviciu.
Împreună, au petrecut momente unice, au învăţat să se iubească şi să se tolereze mai mult decât o făceau deja. Ne-au transmis zâmbete, din spatele măștilor de protecție și optimism prin câteva fotografii din centrele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița: Centrul de Îngrijire și Asistență Pucioasa, Centrul de Servicii Comunitare Floarea Speranței Pucioasa, Complexul de Servicii Sociale Târgoviște Floare de Colț, Complexul de Servicii Sociale Casa Soarelui Târgoviște, Complexul de Servicii Sociale Găești și Centrul de Servicii Comunitare Sfântul Andrei Gura Ocniței. Petrec Ziua Familiei împreună, angajaţi şi beneficiari, aşa cum petrec fiecare zi împreună, cu bune şi cu mai puţin bune, dar la finalul zilei toată lumea este liniştită şi bucuroasă.
Indiferent de perioadă, indiferent dacă ne putem întâlni sau nu, nu trebuie să uităm rolul esenţial pe care familia îl are în dezvoltarea copiilor, în ceea ce priveşte suportul afectiv, îngrijirea, educaţia, puterea exemplului. Pentru bătrâni, familia este, de asemenea, extrem de importantă. Faptul că au pe cineva aproape este cel mai important pentru cei vârstnici, mai ales că devin neputincioşi odată cu trecerea anilor.
Egalitatea, dragostea, respectul, grija reciprocă, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor vârstnice sunt valorile cele mai importante care definesc familia. În data de 15 mai ne amintim de ele mai mult ca oricând.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a sărbătorit Ziua Internaţională a Familiei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, din anul 2006. Până în anul 2019 au fost premiate 44 de familii cu mulți copii sau cu copii cu rezultate deosebite, familii tinere la început de drum sau familii vârstnice care au trecut peste greutățile vieții și au crescut copii și nepoți.
|
Conform Ordonanţei Militare nr. 8/09.04.2020, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa a luat măsurile necesare pentru instituirea măsurii izolării preventive la locul de muncă şi la domiciliu pentru personalul angajat al centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, începând cu data de 11.04.2020.
24.04.2020
Click pentru download comunicat
Conform Ordonanţei Militare nr. 8/09.04.2020, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa a luat măsurile necesare pentru instituirea măsurii izolării preventive la locul de muncă şi la domiciliu pentru personalul angajat al centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, începând cu data de 11.04.2020. Perioada de 14 zile de izolare preventivă la locul de muncă este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezenţa personalului în centre asigurându-se în ture/schimburi, conform prevederilor legale.
Pentru protejarea beneficiarilor, din cadrul centrelor sociale, am solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa testarea personalului care intră în izolare preventivă la locul de muncă, înainte de schimbul de tură, din data de 25.04.2020.
Astfel, în data de 22.04.2020, 18 angajaţi din cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa au fost testaţi de către specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, toate rezultatele fiind negative. Menţionăm că în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa sunt 52 de beneficiari adulţi şi vârstnici cu dizabilităţi, aceştia făcând parte din categoria de persoane vulnerabile în contextul răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.
Cazarea personalului izolat la locul de muncă se face în cadrul centrelor subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. De asemenea, asigurăm transportul, în condiţii de siguranţă, pentru toţi angajaţii care intră în tură sau care ies din tură, din cadrul centrelor sociale.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa asigură tuturor centrelor din subordine cele necesare pentru furnizarea serviciilor, în ceea ce priveşte alimentele, medicamentele, materialele igienico-sanitare etc. Nu au existat refuzuri din partea personalului în vederea continuităţii serviciilor sociale, nu au existat demisii sau incidente deosebite.
De asemenea, vă informăm că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa va solicita Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, la sediul serviciilor sociale aferente, testările COVID-19, în cazul manifestării simptomatologiei specifice COVID-19 sau al unor informaţii din care rezultă contact direct cu o persoană infectată.
|
|
|
|