Click pentru download comunicat

Povestea Anei, fata pentru care o traumă s-a transformat într-o minune...

”Viaţa mea a început intens de la 9 ani...”

La începutul lunii martie, perioadă dedicată doamnelor şi domnişoarelor, dar şi mămicilor, am decis să vă spunem povestea Anei, fata pentru care o traumă adolescentină s-a transformat într-o adevărată minune. Acum este elevă în clasa a XII-a, viitor bucătar chef, mămică devotată şi sprijin necondiţionat pentru fraţii săi mai mici.

Ana-Maria are 19 ani şi spune că viaţa ei a început la vârsta de 9 ani, când a resimţit greutatea existenţei, imediat după ce părinţii s-au despărţit. Mama a decis să înceapă o nouă viaţă în străinătate, departe de cei trei copii şi de fostul soţ, iar tatăl a ajuns în închisoare. Ana şi cei doi fraţi au fost o perioadă în grija unei mătuşi, iar apoi au ajuns la un asistent maternal profesionist. A păstrat legătura cu ambii părinţi, însă mama a decedat. Tot de la 9 ani a mers şi la şcoală, pentru că în familia naturală nu a avut această posibilitate.

Încă de mică, Ana a avut grijă de fraţii mai mici şi lucrurile au mers bine în familia asistentei maternale până când adolescenta s-a îndrăgostit pentru prima dată. Era în clasa a IX-a şi  a intrat într-un anturaj nepotrivit. Flirturile cu băieţii o ţineau departe de sala de curs, Ana a devenit neascultătoare faţă de adulţii din jur şi destul de rebelă. "Nu prea înţelegeam care e treaba cu băieţii, dar făceam şi eu ca celelalte fete, deşi ştiam că nu e neapărat bine... Mama (asistenta maternală) îmi spunea mereu că nu e bine, dar în mintea mea era cu totul altceva. Şi fetele îmi băgau tot felul de chestii în cap şi atunci mi se păreau în regulă...", spune tânăra jenată de felul în care gândea la acel moment. "Aveam un comportament urât rău de tot...".

Într-o seară, o ieşire în oraş cu prietena ei i-a schimbat viaţa. Adolescentele au ieşit cu alţi băieţi şi au ajuns într-un hotel. Ana nu îi cunoştea, dar s-a lăsat convinsă să meargă de către prietena ei. Ajunşi la hotel, adolescenta a rămas fără telefon şi nu a mai fost lăsată să plece câteva zile. Nici nu îşi aminteşte bine ce s-a întâmplat în acele zile "Mi-e greu să-mi amintesc... Mi-au băgat ceva droguri...". A revenit la domiciliul asistentei maternale după aproape o săptămână şi a fost dusă imediat la spital pentru că nu se comporta deloc normal. Acolo s-a confirmat faptul că Ana era sub influenţa drogurilor şi a fost internată din martie până în mai. Episodul traumatizant nu a luat însă sfârşit, întrucât Ana a rămas însărcinată, la doar 15 ani. "Chiar dacă este un copil nedorit, nu vreau să iau o viaţă şi am decis să îl păstrez." îşi aminteşte adolescenta. A avut parte de susţinere necondiţionată şi din partea familiei care a crescut-o, iar tânăra a prins curaj pentru a aduce pe lume bebeluşul.

Pentru toţi cei din jur a fost un şoc, însă şocul s-a transformat într-o minune cu ochi albaştri şi luminoşi. "Am simţit cea mai mare emoţie când l-am ţinut în braţe. El este fericirea mea şi voi fi mereu alături de el.". Atât Ana, cât şi bebeluşul, au rămas în grija asistentului maternal profesionist.

"Ana era o fată timidă şi cuminte. Mereu a fost ascultătoare, m-a ajutat la bucătărie, ne-am ataşat foarte mult una de cealaltă şi o voi susţine în continuare. Anturajul şi vârsta au bulversat-o în acel moment de rătăcire. Nu asculta orice îi spuneam. Era schimbată total, anunţam mereu poliţia când nu ajungea acasă... A fost o perioadă tare grea, dar a trecut...", spune asistenta maternală, doamna Marinela, care are grija de Ana, de fraţii ei şi de micuţul Narcis. "Băiatul este bucuria casei noastre.". Pe lângă aceştia, cei doi soţi mai au un băiat natural şi unul adoptat şi împreună sunt o familie mare şi bine închegată.

Pe lângă şcoală, Ana s-a înscris şi la cursuri de bucătar şi a ajuns să lucreze alături de chef Adrian Hădean, în bucătăria unui restaurant de pe litoral. A obţinut şi diploma de bucătar. Tânăra a gătit de mică pentru fraţii ei şi astfel şi-a descoperit dragostea pentru gătitul tradiţional.

Planurile Anei de viitor sunt măreţe. A avut norocul să găsească un tânăr care să o iubească aşa cum merită şi, ce este cel mai important, care îl iubeşte şi pe micuţul Narcis. Spune că se vor căsători şi se vor muta în propria lor casă, pe care au construit-o şi cu ajutorul doamnei Marinela şi a soţului său. Se visează bucătar într-un restaurant mare şi chiar bucătar chef când va avea experienţa necesară şi spune că va rămâne mereu alături de familie: "O voi ajuta şi eu pe mama şi mama pe mine. Voi fi alături mereu de copilul meu şi de fraţii mei."

În ciuda suferinţei, a greşelilor, a lecţiilor de viaţă, Ana se consideră norocoasă că are asemenea oameni buni în jur şi un băieţel minunat: "Regret doar că nu am avut şi eu o familie normală, că mama şi tata s-au despărţit. Regret şi prieteniile trecute...".

Click pentru download comunicat

Idaira Ioana Butăroiu, un nume puternic, care nu a fost dobândit în totalitate la naștere, ci la vârsta de aproape 8 ani, când fata a ajuns în familia Butăroiu și de când este cea mai importantă parte a acestui întreg! A fost botezată creștinește, iar Idaira Dulce a devenit Idaira Ioana. Acum este adolescentă, tocmai a împlinit 16 ani la începutul lunii ianuarie și spune hotărâtă că este zodia Capricorn, adică încăpățânată: ”Dacă vreau ceva, mă încăpățânez și obțin!”.

Povestea Idairei pornește din Spania, unde a fost născută de către o româncă. Tatăl său este din Maroc, atât știe despre el pentru că adolescenta nu l-a cunoscut niciodată. A fost lăsată într-un orfelinat din Spania, iar la vârsta de un an și jumătate a fost repatriată și a ajuns în grija unui asistent maternal profesionist. În scurt timp i-a cunoscut pe Justina și Constantin, doi tineri care își doreau un copil. În ochii negri ai fetei cu părul creț, cei doi păreau ”doar niște oameni”. Nu înțelegea de ce au venit să o vadă, dar spera că o vor învăța să cânte la chitară, așa cum își dorea la acea vreme. Lucrurile au stat, însă, diferit, cei doi i-au devenit părinți, iar Idaira a fost partea care a completat tabloul familiei.

Extrem de emoționați, așa cum sunt mereu atunci când vorbesc despre momentul adopției, Justina și Constantin povestesc că nu au dorit să vadă mai mulți copii și să aleagă: ”Sunt destui copii pe lumea astea care ar avea nevoie de o familie... și ne-am decis să adoptăm. Chiar înainte de Moș Nicolae am aflat că vom vedea un copil, iar Costin a zis <<Nu doar că mergem să o vedem... Primul copil pe care îl vom cunoaște va fi copilul nostru! Nu mergem ca la târg, să alegem...>>”.

”Când am văzut-o prima dată...cum era? Cum să fie, copilul nostru! Încă de la început am învățat-o să cânte la chitară, iar acum îmi dă lecții!”, spune mândru tatăl Idairei. Cei trei au rezonat din prima clipă în care s-au văzut. Idaira este pasionată de muzică și cântă la mai multe instrumente: chitară, violoncel, pian și chitară-bass, mama ei scrie poezii, iar tatăl este angrenat în lumea teatrului și a muzicii: ”Parcă a fost făcută de noi, avem aceleași înclinații artistice, aceleași pasiuni.” (Constantin Butăroiu). Fata a urcat pe scenă de mai multe ori pentru a cânta, dar a scris amintiri și pe scena Teatrului Municipal ”Tony Bulandra”, iar prima amintire muzicală este un colind cântat împreună cu tatăl său, în brațele acestuia, imediat ce s-au cunoscut.

Idaira își dorește o carieră de succes în muzică, vrea să fie cunoscută, vrea să cânte și să îi bucure pe cei din jur cu melodiile ei. Este elevă a Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște. Deja compune piese și versuri, ba chiar își amenajează propriul studio de înregistrări în camera ei. A încercat să își facă propria trupă, însă nu a reușit până acum să găsească colegii de breaslă perfecți, dar este tânără, dornică să-și construiască un viitor reușit și este extrem de ambițioasă, astfel că suntem convinși că va reuși să își îndeplinească visul, iar părinții o susțin nelimitat în drumul său prin viață: ”Îmi doresc să fiu un super-star, vreau să cânt!”. Până acum a urcat pe scenă de mai multe ori, cântă ori de câte ori are ocazia și o face din tot sufletul.

Idaira nu își cunoaște părinții naturali și nici nu își mai dorește să o facă. A avut o singură discuție cu mama sa biologică printr-un apel video, când era mai mică, discuție în care i-a promis o motocicletă. Și-a așteptat darul ani de zile, până a înțeles că așteptarea este în zadar.

”Mamă” și ”tată” au fost cuvintele care le-au alinat sufletele celor doi părinți adoptivi, însă alte amintiri i-au marcat pe Justina și Constantin: ”Mai important a fost momentul în care a adormit pentru prima dată cu capul pe pieptul meu, în prima seară în care a dormit acasă... A fost ceva de neuitat, a fost cu adevărat sentimentul de mamă, apoi a venit cuvântul <<mama>>”, povestește Justina, fără a-și putea stăpâni lacrimile.

”Idaira este cel mai mare vis al meu... împlinit! Am simțit că ea este copilul nostru!” (Justina Butăroiu).

”De când am văzut-o în poză am spus că ea este copilul nostru! Este copilul nostru, este continuarea vieții!” (Constantin Butăroiu).

Așa cum se vede și în fotografii, micuța brunetă crețulie era mai creolă în copilărie, genele tatălui din Maroc fiind vizibile. Pe măsură ce a crescut s-a schimbat și se maturizează frumos, însă Idaira are o altă explicație, mult mai amuzantă: ”M-au pupat până m-au albit! Părinții mei reprezintă totul pentru mine, aici este locul meu, în familie!”.

Idaira este o tânără deosebită, un suflet cald și un artist desăvârșit! Este dornică să realizeze lucruri frumoase și să îi bucure pe cei din jur. Îi place să petreacă cel mai mult timp acasă, cu familia, să învețe cât mai mult și să se perfecționeze ca artist, dar și ca om. Se relaxează și printre trilurile și culorile vii ale canarilor pe care îi îngrijesc părinții ei, în calitate de crescători. Ba chiar îi și ajută în activitatea de îngrijire a păsărilor atât de gingașe. Pe lângă canari, Idaira iubește foarte tare și câinii. Ea a ales patrupezii familiei, mari și mici, și are o relație specială cu aceștia.

”Idaira este un copil bun și frumos” în ochii tatălui și ”sensibilă și extrem de ambițioasă...un vis împlinit” în ochii mamei. Iubirea dintre cei trei nu doar că este vizibilă de la prima vedere, dar parcă se și simte oriunde se află în echipă completă. Merg peste tot împreună, atât în vacanțe, cât și la spectacolele Idairei. Acasă își organizează propriile spectacole, în familie, și toată lumea este cu zâmbetul pe buze.

Cei doi părinți, acum împliniți, se gândesc să mai adopte un copil. Și Idaira este încântată de ideea de a avea o surioară. Îi felicităm pentru modul în care au înțeles procedura adopției, pentru dschiderea arătată copilului, care la momentul adopției era la limita de vârstă superioară, conform criteriilor alese de ei, și pentru că și-au deschis brațele și sufletele pentru micuța ce nu a putut crește în familia naturală, dar care a avut norocul să întâlnească părinții potriviți pentru ea!

Familia Butăroiu este o familie fericită și împlinită! Reprezintă unul dintre cele mai bune exemple care ne arată că părinți nu sunt neapărat cei care concep copiii, ci pot fi și cei care îi cresc și îi iubesc pe micuții care au atâta nevoie de grijă!

Click pentru download comunicat

"Am avut un trecut așa, mai puțin plăcut... Poate că era mai bine să rămân departe de familia naturală. Regret momentul în care mi-am dorit să mă întorc la mama!"

Rămânem în spiritul sărbătorilor de iarnă, sub magia ultimelor zile din an și pentru că este o perioadă în care "să fim mai buni" este pe buzele tuturor, noi vă invităm să citiți o poveste aparte, care nu va impresiona printr-un personaj neapărat bun, ce ne uimește prin rezultatele deosebite la învățătură sau prin performanțe greu de egalat. "Să fim mai buni" și să citim cu "ochii din interiorul nostru" povestea unui tânăr pentru care viața nu a fost nici pe departe frumoasă, un tânăr rătăcit, care a ajuns la pasul maturității și care are nevoie de încredere în propriile-i puteri pentru a deveni un adult bun. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a ales să vă prezinte și poveștile tinerilor care nu excelează prin comportamente frumoase, corecte și bune. Ei au cea mai mare nevoie de susținere, de acceptare și tolerare în societate și îndrumare de către toți cei din jur, pentru că oricine poate deveni un exemplu pozitiv pentru un tânăr descumpănit.

"Am avut un trecut așa, mai puțin plăcut...". Astfel își începe povestea Andrei, în vârstă de 18 ani. A ajuns în sistemul de protecție specială la 2 ani și 7 luni, când părinții nu s-au mai înțeles. Povestește că, pe fondul consumului de alcool, părinții s-au despărțit, iar el a fost abandonat: "Tata e un bețiv, iar mama nu este deloc o femeie cum trebuie!", afirmă băiatul dezamăgit. Este al 5-lea copil, din 12 frați.

La un moment dat, mama a cerut reintegrarea și a făcut tot posibilul să își îmbunătățească condițiile de locuit, astfel încât băiatul să revină acasă. La ceva timp de la reintegrare, după finalizarea procedurii de monitorizare, Andrei a început să simtă nenumărate lipsuri. Nici la școală nu a mai mers. "Eram ok înainte, mă țineam de școală, nu făceam probleme. După ce am ajuns la mama s-a stricat tot. Acolo am început și să beau. Nu mai aveam cu ce să ajung la școală, trebuia să fac naveta 30 km. Nu aveam bani, mama nu mai muncea... Și acum trăiește din fiare vechi.". A fost momentul în care foamea l-a împins să fure. A intrat în anturaje nepotrivite și neregulile din viața lui au continuat, de multe ori peste limitele legale: "Am făcut prostii din cauza anturajului, sunt conștient de acest lucru, dar... nu pot lăsa totul în urmă...".

A ajuns, din nou, în sistemul de protecție, însă, era deja obișnuit cu o libertate mult prea mare pentru un adolescent. A început să fugă din casa de tip familial în care era găzduit, din cadrul unui O.N.G., și spune că a făcut-o din dragoste, pentru că de fiecare dată fugea cu iubita sa. Tânăra a început să aibă pretenții materiale, iar Andrei a furat, din nou...

A ajuns în Complexul de Servicii Sociale Târgoviște "Floare de Colț" Târgoviște, s-a despărțit de iubita sa și are planuri să își trăiască viața peste hotare. A împlinit 18 ani și își așteaptă sentința judecătorească pentru a părăsi sistemul de protecție. Nu este mândru de ceea ce a făcut și speră să trăiască diferit. "Mi s-a părut cool la acel moment, acum nu mi se mai pare. Acum aștept să văd cum voi răspunde pentru ce am făcut.".

Visează să ajungă în Germania, pentru a lucra ca electronist, specializare pe care a urmat-o și la școală: "Îmi place să muncesc și am muncit mult până acum. Am lucrat și în construcții și în comerț, nu fug de muncă.".

Surprinzător, în contradicție cu trecutul său, de câteva luni este voluntar la o asociație dedicată micuților cu autism: "Sunt agent voluntar pentru copiii cu autism, la Asociația Terapii miraculoase, speranțe pentru viitor, din Ploiești. Mergem pe stradă și vorbim cu oamenii. Ei donează 5-10 lei. Câteodată se întâmplă să doneze și 50 și 100 lei, dar rar. Tai chitanțe pentru toți banii primiți și îi dau la asociație.". Vorbește zâmbind despre această activitate, mai ales după ce i-a cunoscut pe micuții pe care încearcă să-i ajute: "Copiii cu autism mi se par foarte deștepți. Așa cum sunt ei, sunt foarte creativi.".

De la extaz la agonie, viața lui Andrei este haotică, mai ales atunci când consumă alcool. Spune că regretă momentul în care și-a dorit să revină în familie și consideră că pentru unii copii este mai bine să trăiască departe de părinții biologici.

De la prima discuție cu el, este vizibilă maturitatea tânărului, care a fost nevoit să crească mult prea repede. Vorbește frumos, cu diplomație și afișează o calmitate care nu ar indica nicio clipă agresivitatea ce-l caracterizează în diferite situații. Noi considerăm că greșelile pe care le-a făcut nu au fost pentru că are un fond rău, ci poate din cauza neglijenței adulților care ar fi trebuit să îi asigure o copilărie cel puțin liniștită. Traumele trăite și-au pus amprenta asupra lui Andrei, iar el conștientizează acest lucru și promite că va încerca să fie un adult mai bun decât sunt părinții lui.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița îl va susține în continuare pe Andrei în drumul său, atât cât va dori să ne țină aproape. Avem încredere că adolescentul nostru va reuși să devină un om de bine. Și-a luat multe lecții, unele prea dure pentru vârsta sa încă fragedă, iar experiențele trăite nu-i vor permite să repete greșelile trecutului.

Mult succes, Andrei! Noi știm că ai un suflet bun!

Click pentru download comunicat

Dizabilitatea nu înseamnă o viață anormală, singurătate sau respingere, dizabilitatea înseamnă o viață adaptată, socializare, prietenie, distracție și chiar o mai mare putere de empatie față de cei din jur, înseamnă răbdare și toleranță!

Din păcate, dizabilitățile nu sunt doar înnăscute, ci și dobândite pe parcursul vieții, în urma unor situații mai puțin fericite, astfel că și cei fără probleme fizice sau mintale trebuie să se adapteze să trăiască alături de cei care au nevoie de sprijin. Toleranța este cuvântul cheie în relațiile dintre oamenii din toate categoriile, iar persoanele cu dizabilități au nevoie de integrarea în colectivitate mai mult decât orice fel de tratament! 

În data de 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, marcăm o zi specială, dedicată oamenilor speciali din viața noastră, din vecinătate sau, pur și simplu, din societatea în care trăim. Conform statisticilor, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, în luna noiembrie 2020, erau înregistrați 17880 de adulți cu dizabilități și 1629 copii cu dizabilități, iar în noiembrie 2021, sunt înregistrați 18248 adulți cu dizabilități și 1707 copii cu dizabilități. Numărul persoanelor cu dizabilități neinstituționalizate este în continuă creștere și datorită modificărilor legislative privind condițiile de încadrare în grad de handicap, la care s-au adăugat și alte afecțiuni considerate dizabilități. În prezent, în centrele rezidențiale din subordinea instituției sunt găzduiți și îngrijiți 256 de adulți cu dizabilități și 70 de copii cu dizabilități.

Persoanele cu dizabilități au nevoie de tot sprijinul și înțelegerea celor din jur și nu trebuie să uităm că pot fi la fel de activi și eficienți ca cei fără dizabilități. Este firesc, uman și moral să le acordăm șansa de a ne fi colegi de școală sau de serviciu, prieteni și chiar familie! Mai mult decât atât, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița atrage atenția că singura dizabilitate a oamenilor este reprezentată de incapacitatea de a simți iubire față de semeni!

Click pentru download comunicat

Roberta și Rebeca, două nume puternice în spatele cărora se ascund două întruchipări ale gingășiei! Cele două surori sunt imaginea perfectă a veseliei, a inocenței, a copilăriei! Aduc bucurie celor din jur, oriunde s-ar afla și pare imposibil ca oricine le cunoaște să nu le îndrăgească.

Micuțele au crescut alături de mama lor până când aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a le îngriji în condiții optime. A venit cu inima deschisă către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița solicitând ajutor, întrucât urma să plece la muncă în străinătate pentru a strânge banii necesari creșterii gemenelor. A ținut permanent legătura cu micuțele aflate în grija unui asistent maternal profesionist, pentru că la momentul plecării mamei și bunica era la muncă tot peste hotare. La întoarcerea în țară, mămica a revenit la noi pentru reintegrarea fetițelor. Avea un loc de muncă stabil și o locuință cu chirie unde putea trăi în siguranță alături de copile. Nu a apucat să finalizeze documentele, pierzându-și viața într-un accident rutier. ”Mami s-a transformat într-o steluță... Este acolo sus și se uită mereu la noi. Chiar dacă suntem triste pentru că nu o mai vedem pe mami, ne bucurăm că îi avem pe mamaie și pe tataie.”, spun micuțele cu ochii înlăcrimați și în același timp cu zâmbete duioase pe chipurile atât de senine.

Bunicii materni i-au luat locul mamei și au păstrat legătura cu micuțele, dorind să le ia în grijă prin obținerea tutelei. Procedura este de durată, însă, între timp, steluța pe care plutește mamica fetelor a strălucit mai puternic și i-a îndrumat pe oamenii cu suflet către gemenele Roberta și Rebeca. Povestea lor a ajuns la echipa Visuri la cheie și, ca prin minune, viața micuțelor s-a schimbat în doar câteva zile.

Asemenea finalurilor fericite din basmele cu prințese, Roberta și Rebeca, în vârstă de 7 ani, au revenit în familia naturală, în grija bunicilor, într-o casă nouă, amenajată special pentru ele, în localitatea dâmbovițeană Mija. Bucuria a fost de nedescris, mai ales când au pășit în propria lor cameră, ”o cameră de prințese”. ”Nu vreau să mai plec niciodată de aici... Nici eu!”, au spus entuziasmate gemenele.

Iubirea lor una față de cealaltă este nemărginită și extrem de sinceră: ”Într-o noapte am avut un coșmar și în acel vis urât sora mea nu era lângă mine. M-am speriat foarte tare pentru că era prima dată în care Rebeca nu era lângă mine și mi s-a făcut foarte dor de ea. M-am trezit plângând și am văzut-o pe sora mea lângă mine și am îmbrățișat-o tare. De atunci îmi este dor mereu de sora mea!” a povestit Roberta foarte serioasă. ”O iubesc foarte mult pe Roberta, cel mai mult. Este sora mea!”, a completat Rebeca.

Cele două gemene sunt cu adevărat deosebite, două mici prințese, frumoase, istețe, iubărețe și foarte jucăușe! Sunt ca o explozie de energie și luminează încăperea în care se află cu zâmbetele lor sincere și cu privirile pline de speranță.

Nu avem cuvinte de mulțumire pentru cei care au făcut posibilă împlinirea basmului pentru cele două fetițe! Noi rămânem alături de ele și le dorim o viață liniștită, cu bucurii la tot pasul. Au toate atuurile pentru a reuși pe viitor în tot ce își vor propune. Sunt împreună, sunt iubite și sunt vegheate de sus de steluța lor norocoasă!