Accesibilitate

Marire font / Micsorare font

Contact

  • Tel. Copii - 0245 217686
  • Tel. Copii - 0245 614615
  • Tel. Adulti - 0245 611915
  • Fax. Copii - 0245 614623
  • Fax Adulti - 0245 611915
  • Email: dgaspcdb@yahoo.com
  • Email: dgaspcdb@gmail.com

STRATEGIE 2014 - 2020

Regulament

REGULAMENTE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE SERVICII SOCIALE

Procedura operationala atestare AMP

declaratii de avere

Program de audiente

- înscrierea la audienţe se face la Compartimentul Monitorizare si Relaţii  Publice
- audienţele la conducerea  Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia  Copilului Dambovita  au loc conform programului:


Director general
ing. Cristiana Bucur

joi,
ora 13.00

Director general adjunct care coordonează activitatea din domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale persoanelor adulte
jr. Doiniţa Dinu

luni,
ora 13.00

Program

• Aparat propriu:

-  luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
-  vineri - 8,00 – 14,00

• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului

- program permanent – tel. 0245983

RAPOARTE DE ACTIVITATE

Protectia datelor cu caracter personal

A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal

Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Gurgu Cerasela - Șef birou Monitorizare și relații publice,
tel. 0245217686,
e-mail dpodgaspdb@gmail.com

RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII

 

ALTE INFORMATII

 
Comunicate de presa

Incheierea proiectulului PHARE „Centrul de recuperare pentru victimele violentei in familie”
12.11.2009

Click pentru download comunicat

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi la  conferinţa de presă,  ce va avea loc în data de 13.11.2009, ora 1100    la sediul instituţiei.
         Tema conferinţei o reprezintă preluarea de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa a serviciului înfiinţat şi dezvoltat prin proiectul „Centrul de recuperare pentru victimele violenţei în familie” PHARE/2006/018-147.0402-Servicii sociale, în vederea continuării activităţilor din proiect.

         Începând cu data de 01.12.2009 se preia de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa,  personalul  angajat cu contract individual de muncă în perioada derulării şi finanţării nerambursabile a proiectului. Până la 01 decembrie 2009, finanţarea este asigurată din fonduri europene, dupa care, timp de trei ani Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului,  trebuie să îi asigure continuitatea.

         Menţionăm faptul că cele 16 persoane angajate cu contract individual de muncă în perioada derulării şi finanţării nerambursabile a proiectului şi pe care instituţia noastră are obligaţia de a le prelua, nu suplimentează numarul de posturi al instituţiei, întrucât s-a propus odată cu aprobarea noii organigrame şi o reducere de 16 posturi vacante.

         De la înfiinţare, 10 adulţi şi 18 copii au beneficiat de serviciile de ocrotire si reabilitare a victimelor agresiunii domestice şi anume recuperarea/reabi­litarea beneficiarilor şi rezolvarea pro­blemelor de natură socială asociate fenomenului violenţei cât şi a aspectelor psihologice şi juridice, prin asigurarea stării de confort emoţional necesar unui nou început.

         Persoana de contact:  Ciobotărica Diana, Asistent Manager de Proiect, telefon: 0733448100


Comunicat de presa - Statistica luna noiembrie
05.11.2009

Click pentru download comunicat

         Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa continuă aplicarea politicii de dezinstituţionalizare a copiilor, prin reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, iar dacă nu este posibil, se întocmeşte planul individualizat de protecţie cu finalitatea adopţie internă. Numai când şi aceste demersuri eşuează, copiii rămân în sistemul de protecţie, în special cu măsură de plasament de tip familial. Astfel, se promovează ideea că dezvoltarea armonioasă din toate punctele de vedere (fizic, psihic, intelectual) a unui copil, ca şi posibilitatea integrării lui în societate sunt cel mai bine realizate în cadrul unei familii.

      In perioada 1 ianuarie 2009 – 1 noiembrie 2009, au fost reintegraţi în familiile naturale sau în familiile extinse 116 copii (91 din măsura de plasament de tip familial, 9 din măsura de plasament de tip rezidenţial şi 16 din măsura de protecţie în regim de urgenţă). Pentru 60 tineri măsura de plasament a fost revocată ca urmare a împlinirii vârstei de 18 sau 26 ani (42 din măsura de tip familial şi 18 din măsură de tip rezidenţial).

         Tot în această perioadă, pentru un numar de 19 copii s-a încuviinţat adopţia naţională, 21 copii au fost încredinţaţi în vederea adopţiei, iar pentru 92 copii s-a realizat deschiderea procedurii de adoptie internă.

         In ceea ce priveşte protecţia  copilului aflat în dificultate, în perioada 1 ianuarie 2009 – 1 noiembrie 2009, în urma apelurilor telefonice şi a sesizărilor scrise privind copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, echipa mobilă s-a deplasat în 220 de cazuri în vederea evaluării situaţiilor de risc. In urma evaluării, s-a impus preluarea în regim de urgenţă pentru 124 copii. Dintre aceştia, 64 au fost plasaţi la asistenţi maternali profesionişti, 30 în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copilul Abuzat, Neglijat şi Exploatat Târgovişte, 1 copil în Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul cu dizabilităţi Găeşti, 10 copii în  Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii Moreni, 2 în  Centrul Maternal „Casa Soarelui” Târgovişte şi 17 copii au fost plasaţi la rude până la gradul IV.

       Tot în această perioadă au fost părăsiţi în spitalele din judeţ, un număr de 33 copii. Pentru 29 copii a fost stabilită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul în regim de urgenţă la asistent maternal profesionist. In urma consilierii şi a demersurilor efectuate, 4 dintre copiii părăsiţi în spital, au fost reintegraţi în familiile naturale.

         In prezent 1398 copii beneficiază de masura de plasament de tip familial (553- plasament la familie şi 845- plasament la asistent maternal profesionist), 161 copii beneficiază de măsură de tip rezidenţial (centre de plasament şi centre de primire) şi 16 copii de măsuri de prevenire a separării copilului de familie (centru maternal şi serviciul pentru familii în dificultate), 9 copii şi 3 adulţi beneficiază de serviciile centrului de recuperare a victimelor violenţei în familie.


Fundatia NISH din Statele Unite ale Americii, a donat echipamente IT in valoare de 4.200 dolari SUA, Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dambovita
18.09.2009

Click pentru download comunicat

      In data de 17.09.2009,  Fundaţia NISH din Statele Unite ale Americii, a donat echipamente IT în valoare de 4.200 dolari SUA, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Această donaţie a fost realizată cu sprijinul domnului Tedros Williams, voluntar Corpul Păcii.

    Beneficiarii celor 5 laptopuri şi 2 imprimante sunt copiii şi tinerii din cadrul Complexului de Servicii Sociale “Floare de Colţ” Târgovişte. Acestea, îi vor ajuta să înveţe mai bine, să aibă acces la informaţiile de pe Internet şi să capete deprinderi care le vor folosi mai târziu în alegerea unei meserii. Să aibă o şansă reală în viaţă.

     Instituţia noastră este profund recunoscătoare şi mulţumeşte celor care au  venit prin această donaţie, în întâmpinarea nevoilor copiilor neprivilegiaţi.


Bilant activitate protectia drepturilor copilului si a adultului aflat in dificultate
04.09.2009

Click pentru download comunicat

       Eficientizarea activităţii Serviciului de tip familial – Asistenţă maternală
    
        Deoarece nevoile instituţiei, implicit ale Serviciului de tip familial – Asistenţă maternală, s-au schimbat, aşa cum a fost specificat şi în obiectivele pentru anul 2009,  a fost  necesară plasarea a doi copii la un asistent maternal profesionist conform specificaţiilor atestatului. Astfel, 129  asistenţi maternali profesionişti au primit în plasament al doilea sau al treilea copil, 80 dintre aceştia în ultimele 6 luni, reuşind astfel să reducem cheltuielile aferente salariilor asistenţilor maternali profesionişti.  Recomandările s-au făcut întotdeauna având în vedere nevoile copilului, de creştere, dezvoltare, educare, socializare, dizabilitate, iar mutarea copilului, înainte de modificarea/schimbarea măsurii de protecţie s-a realizeat parcurgând procesul de potrivire. In cazul plasării copiilor în regim de urgenţă se procedează întotdeauna la consiliere psihologică a copilului, alături de potrivirea teoretică. Numărul asistenţilor maternali profesionişti a scăzut faţă de sfârşitul anului 2008 de la 502 la 484.

       Asigurarea unei măsuri de protecţie specială pentru copiii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, preluaţi în regim de urgenţă.

       De la începutul anului s-au înregistrat 320 sesizări de abuz neglijare, exploatare a copilului, dintre care 184 confirmate. Din cei 184 copii abuzati, neglijati sau exploataţi, 143 cazuri au fost de neglijare. De asemenea, au fost confirmate 30 cazuri de abuz şi 11 cazuri de exploatare a copilului. Preluarea în regim de urgenţă a fost necesară pentru 111 copiii (52 băieţi şi 59 fete), care au fost plasaţi la asistenţi maternali profesionişti (61), Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copilul Abuzat, Neglijat şi Exploatat Târgovişte (21), Complexul de Servicii Sociale Moreni – Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii (10), Complexul de Servicii Sociale – Centru Maternal „Casa Soarelui” (3) şi rude până la gradul IV (16). Pentru 73 copii nu s-a impus preluarea în regim de urgenţă, aceştia rămânând în atenţia Autorităţilor Publice Locale în vederea monitorizării şi a întocmirii planului de servicii.
       Tot în această perioadă, au fost părăsiţi în spitalele din judeţ un număr de 27 copii. Pentru 24 copii a fost stabilită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul în regim de urgenţă la asistent maternal profesionist. In urma consilierii şi a demersurilor efectuate, 3 dintre copiii părăsiţi în spital au fost reintegraţi în familiile naturale.
Pentru 111  mame minore s-a asigurat atât consilierea lor cât şi a familiilor acestora pentru menţinerea copiilor în familie.

Protecţia victimelor violenţei în familie

       De la 1 iulie 2009 funcţionează în cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa  ”Centrul de recuperare pentru victimele violenţei în familie” (sursa de finanţare PHARE 2006).  In cadrul centrului se oferă servicii de ocrotire şi reabilitare a victimelor agresiunii domestice (persoane adulte sau cupluri parinte - copil)  pentru o perioada de 90 de zile, iar în situaţii excepţionale 180 de zile.  In prezent 6 copii şi 3 adulţi beneficiază de aceste servicii.

Creşterea numărului copiilor reintegraţi în familie

       De la începutul anului au fost reintegraţi în familie 78 copii (64 din măsura de plasament de tip familial, 4 din măsura de plasament de tip rezidenţial şi 10 din măsura de protecţie în regim de urgenţă). Numărul copiilor reintegraţi în familie a crescut, în aceeaşi perioadă a anului 2008, 53 copii fiind reintegraţi în familia naturală. 
      Pentru 47 tineri măsura de plasament a fost revocată ca urmare a împlinirii vârstei de 18 sau 26 ani (29 din măsura de tip familial şi 18 din măsură de tip rezidenţial).
      De menţionat că în prezent 17 tineri de la Complexul de Servicii Sociale “Floare de colţ” Târgovişte sunt studenţi/ masteranzi la diferite facultăţi obţinând rezultate bune.

Incurajarea adopţiei naţionale

      Conform legislaţiei în domeniul adopţiei, un copil poate fi adoptat numai după ce au fost întreprinse toate demersurile pentru reintegrarea sa în familia biologică  sau integrarea în familia extinsă. Dacă aceste demersuri eşuează, specialişii întocmesc planul individualizat de protecţie al copilului care are ca finalitate adopţia internă şi înaintează instanţei competente propunerea de deschidere a procedurii adopţiei interne şi documentaţia aferentă acesteia. Astfel, nu orice copil aflat în sistemul  de protecţie al copilului este adoptabil. Procedura adopţiei este anevoioasă deoarece instanţa de judecată este singura abilitată să decidă deschiderea procedurii adopţiei interne pentru un copil.
      De la începutul anului 2009 pentru un numar de 17 copii s-a încuviinţat adopţia naţională şi 15 copii au fost încredinţaţi în vederea adopţiei. Pentru 80 copii s-a realizat deschiderea procedurii de adoptie internă şi 70 dosare sunt în curs de soluţionare în vederea deschiderii procedurii de adopţie.  Se observă astfel o creştere a numărului de deschideri procedura adopţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut fiind înregistrate un număr de 20 deschideri procedura adopţie internă.

Reevaluarea copiilor cu handicap şi evaluarea cazurilor noi

      De la începutul anului 2009 au fost evaluaţi/reevaluaţi un număr de 1200 copii dintre care 668  încadraţi în grad de handicap grav, 360 handicap accentuat şi 160 handicap mediu (12 copii nu s-au încadrat în grad de handicap). Pentru 80 copii  s-a eliberat de către Comisia pentru Protecţia Copilului certificat de orientare şcolară.

Situaţia statistică a protecţiei copilului

      In  ceea ce priveşte numărul copiilor cu măsură de protecţie specială, acesta nu s-a modificat substanţial faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, deoarece copiii reintegraţi în familie şi tinerii ajunşi la maturitate au fost înlocuiţi de copiii nou intraţi în sistem. In prezent 1417 copii beneficiază de masura de plasament de tip familial (plasament la familie şi plasament la asistent maternal profesionist), 176 copii beneficiază de măsură de tip rezidenţial (centre de plasament şi centre de primire) şi 15 copii de măsuri de prevenire a separării copilului de familie (centru maternal, centru de recuperare a victimelor violenţei în familie şi serviciul pentru familii în dificultate).

Situaţia statistică a protecţiei adultului cu handicap

      Incepând cu 01.05.2009, conform H.C.J. nr. 70/2009 s-a realizat preluarea Centrului de îngrijire şi asistenţă Pucioasa în structura organizatorică a D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, numărul adulţilor cu handicap care beneficiază de o măsură de protecţie în cadrul centrelor subordonate instituţiei este de 160 (Centrul de Servicii Comunitare “Floarea Speranţei” Pucioasa,  Centrul de Servicii Comunitare “Sfântul Andrei” Gura Ocniţei şi Centrul de îngrijire şi asistenţă Pucioasa).
      Centrul de Ingrijire şi Asistenţă Săcuieni aflat în subordinea consiliului local Gura Ocniţei a fost desfiinţat deoarece nu mai corespundea standardelor şi locaţia unde îşi desfăşura activitatea a fost retrocedată fostului proprietar. O parte din beneficiari au fost preluaţi de către DGASPC, restul de către Centrul Medico-social Răcari, funcţie de nevoile fiecărui beneficiar.

Respectarea drepturilor persoanelor adulte cu handicap

      De la începutul anului 2009 au fost evaluate 6065 persoane care au solicitat încadrarea în grad de handicap. Dintre acestea 5028 dosare au fost înaintate Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap în vederea eliberării certificatului de încadrare în grad de handicap.
      Consilierea persoanelor cu handicap grav şi eliberarea acordurilor privind angajarea unui asistent personal sau plata unei indemnizaţii lunare de îngrijire conform Legii nr.448/2006 pivind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap s-a realizat prin eliberarea a 327 acorduri de angajare de asistenţi personali pentru persoane cu handicap grav (prin primăriile de domiciliu) şi 663 acorduri pentru plata îndemnizaţiei de îngrijire către persoane cu handicap grav/reprezentanţi legali ai acestora, de către primăriile de domiciliu.

      Monitorizarea activităţii de instruire periodică a asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi instruirea la angajare a acestora a fost realizată prin instruirea pentru angajare ca asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav (copil, adult) a 315 persoane.

      Colaborarea cu Autorităţile Publice Locale privind protecţia drepturilor copilului şi a adultului cu handicap sau adultului aflat în dificultate
      Au fost încheiate contracte de colaborare cu toate primăriile din judeţ în vederea îmbunătăţirii activităţii de asistenţă socială la nivelul părţilor implicate şi implicit la nivelul comunităţii.

      Referitor la situaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate monitorizaţi de către Autorităţile Publice Locale conform Ordinului 219/2006, este îmbucurător faptul că numărul acestora a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, din datele centralizate la nivelul judeţului de către DGASPC, reiese că numărul familiilor în care unul sau ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate a scăzut de la 2829 la 2534, iar numărul copiilor de la 3679 la 3155.

      Pentru o corectă aplicare a normelor legale, pentru o bună colaborare între instituţia noastră şi autorităţile publice locale, pentru acordarea de servicii de calitate beneficiarilor, D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa va organiza o sesiune de instruire a persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială de la nivelul primăriilor judeţului, în perioada 7-11 septembrie 2009 la sediul D.G..AS.P.C. Dâmboviţa.


Serviciul Interventie in regim de urgenta si Telefonul Copilului din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dambovita - statistica
15.07.2009

Click pentru download comunicat

         Serviciul Intervenţie în regim de urgenţă şi Telefonul Copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa este un serviciu permanent şi are următoarele atribuţii: primeşte semnalările cu privire la situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, asigură consiliere telefonică în aceste situaţii şi intervine prompt în cazurile urgente, prin intermediul unei echipe mobile.

         In perioada 01 ianuarie – 31 iulie 2009, s-au preluat un număr de 448 de apeluri telefonice, din care 216 au fost mute/greşite, iar pentru 232 dintre acestea, s-au întocmit fişe de convorbire telefonică.

         In urma fişelor de convorbire telefonică şi a sesizărilor scrise, echipa mobilă s-a deplasat în teren pentru 141 de cazuri în vederea evaluării situaţilor de risc. In 96 deplasări nu s-a impus adoptarea unei măsuri de protecţie, situaţia copiilor rămânând în atenţia Autorităţii Publice Locale în vederea monitorizării şi a întocmirii planului de servicii, iar în 45 dintre deplasări a fost necesară adoptarea unei măsuri de protecţie specială.

         In urma evaluării au fost preluaţi în regim de urgenţă 93 de copii (44 băieţi şi 49 fete), care au fost plasaţi la asistenţi maternali profesionişti (52), Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copilul Abuzat, Neglijat şi Exploatat Târgovişte (20), Complexul de Servicii Sociale Moreni – Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii (9), Complexul de Servicii Sociale – Centru Maternal „Casa Soarelui” (2) şi rude până la gradul IV (10).
Tot în această perioadă, au fost părăsiţi în spitalele din judeţ un număr de 22 copii. Pentru 19 copii (8 fete şi 11 băieţi) a fost stabilită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul în regim de urgenţă la asistent maternal profesionist.

         In urma consilierii şi a demersurilor efectuate, 3 dintre copiii părăsiţi în spital au fost reintegraţi în familiile naturale.

Inapoi 1 ... 34 35 36 37 38 39 40 41 42 Inainte

Pagina: 40 of 42

 
© 2010 by DGASPCDB | Made by Floppy