Click pentru download comunicat

Cu părul alb, cu pielea tăbăcită de povara anilor tot mai mulți la număr, cu puterile tot mai stinse, dar cu privirea la fel de blândă și plină de iubire, bunicii noștri sunt poate cel mai neprețuit dar pe care viața ni l-a oferit. Sunt cei la care găsim mereu o vorbă bună, un sfat înțelept și bucatele cele mai gustoase, sunt cei care ne-au oferit mereu tot ce au avut mai bun.

În data de 1 octombrie, când marcăm Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, ne îndreptăm toate gândurile bune către ei și chiar dacă poate nu i-am mai văzut de mult timp, din cauza programului foarte încărcat sau din orice alt motiv, un simplu telefon sau o vizită de doar câteva minute pot fi cele mai frumoase daruri pentru bătrânii atât de fericiți pentru fiecare clipă de atenție pe care o primesc.

Cu zâmbetul pe buze sunt și bătrânii noștri de la Centrul de Îngrijire și Asistență Pucioasa atunci când le vin vizitatori, fie că vorbim despre cei din familie, fie că sunt persoane necunoscute, dornice să le ofere mici bucurii. Anul acesta au primit vizita domnului Președinte al Consiliului Județean, Corneliu Ștefan și a doamnei Vicepreședinte Luciana Cristea, alături de doamna Director General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, Ionela Sandu, și de conducerea Primăriei Orașului Pucioasa, formată din domnul Primar Constantin Ana, domnul Viceprimar Cristian Ianeț și domnul Alin Nițescu, Administrator public, care i-au felicitat pentru exemplele de putere, ambiție și înțelepciune cu care ne surprind în fiecare zi. Au primit diplome personalizate, cu trăsătura dominantă a fiecăruia dintre beneficiari, iar entuziasmul a fost pe măsura așteptărilor. Surpriza pentru bunici a fost reprezentată de momentele artistice oferite de Marius, un tânăr chitarist și el beneficiar al Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din Târgoviște și de micuța Delia Oprescu, în vârstă de 12 ani, pe cât de mică, pe atât de inimoasă, care i-a încântat pe beneficiari cu talentul său vocal. De asemenea, cunoscutul acordeonist Marian Mateescu, deja prieten al Centrului de Îngrijire și Asistență Pucioasa, i-a bucurat pe bunici cu melodii din folclorul românesc. La final au tăiat tortul pregătit pentru a marca această zi importantă.

Sunt gesturi simple, dar care oferă emoții greu de descris în cuvinte. Ei se bucură de fiecare cuvânt care le este adresat, de fiecare zâmbet, de fiecare strângere de mână, iar noi ne dorim să îi facem tot mai fericiți, astfel încât să își trăiască în mod frumos anii rămași.

Haideți ca fiecare dintre noi să facem un bătrân fericit, oriunde ne-am afla, astăzi, mai mult ca oricând!

La mulți ani, dragii noștri cu părul cărunt și privirea caldă! Să ne fiți sănătoși și cât mai mult timp!

Click pentru download comunicat

Câteva cuvinte frumoase, promisiuni aruncate mult prea uşor în discuţiile on-line, gesturi de tandreţe şi afecţiunea mimată sunt metodele cele mai folosite în ultima perioadă de către agresorii sexuali sau traficanţii de persoane. Victimele pică uşor în plasa celor certaţi cu legea, fie că vorbim despre minorele care nu au suficientă experienţă în relaţiile cu cei din jur şi sunt mult prea credule, fie că vorbim despre femeile mature, mult prea naive chiar şi la vârste înaintate. Speră la un trai mai bun, la sprijin şi protecţie, dar, de cele mai multe ori, sunt amăgite şi obligate să se prostitueze.

Din păcate, foarte multe femei şi copii ajung să fie traficaţi şi chiar exploataţi sexual, iar fenomenul nu pare să se diminueze. Agresorii găsesc noi metode de a atrage victimele, folosindu-se de mijloacele de comunicare ale tehnologiei moderne. Victimele infracţiunii de trafic de persoane sunt exploatate în mai multe feluri: exploatare sexuală, prin muncă, cerşetorie forţată, constrângerea la comiterea de furturi. Un factor comun al victimelor este vulnerabilitatea, generată de diverse situaţii nefavorabile sau dificile prin care trec. În cazul copiilor, educaţia primită acasă, dar şi la şcoală este esenţială pentru siguranţa lor, pentru a învăţa cum să stea departe de agresori.

În data de 23 septembrie, marcăm importanţa tuturor activităţilor de informare, dar mai ales importanţa implicării fiecăruia dintre noi în salvarea unei persoane aflată în pericolul de a fi traficată sau exploatată sexual, cu ocazia zilei internaţionale împotriva exploatării sexuale şi traficului femeilor şi copiilor. Cum putem ajuta? Prin a oferi sfaturi posibilelor victime, prin a semnala orice posibilă situaţie de exploatare sexuală sau trafic de persoane autorităţilor competente, prin a sprijini psihic şi emoţional victimele care au scăpat din mâinile agresorilor sau traficanţilor!

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa organizează permanent evenimente, activităţi, întâlniri educative între autorităţi şi beneficiarii cu măsură de protecţie specială, în vederea prevenirii şi reducerii riscurilor la care sunt expuşi minorii, de cele mai multe ori aflaţi în vizorul traficanţilor şi abuzatorilor. De asemenea, specialiştii noştri oferă servicii de consiliere tuturor victimelor exploatării sexuale şi traficului de persoane, astfel încât să treacă mai uşor peste traumele suferite şi să îşi poată continua viaţa într-o manieră cât mai plăcută.

Deşi statisticile au fost în creştere până în anul 2019, în ceea ce priveşte numărul victimelor exploatării sexuale şi a traficului de persoane din judeţul Dâmboviţa, în anul 2020 s-a înregistrat o scădere a procentului, însă a fost şi anul dominat de pandemia Covid-19, iar restricţiile de circulaţie atât naţionale, cât şi internaţionale, au fost şi în beneficiul persoanelor vulnerabile, posibile victime.

Fiecare dintre noi poate fi un sprijin important în stoparea acestui fenomen! Haideţi să fim alături de persoanele vulnerabile şi să le îndrumăm spre calea corectă înainte de a deveni victimele exploatării sexuale sau ale traficanţilor de copii şi femei. Un simplu apel la 112 sau la numărul (0245) 983 - Telefonul Copilului poate schimba soarta unui copil, îi poate salva viaţa unei femei!

Click pentru download comunicat

Povestea lui Edi, studentul care visează să lucreze în laboratorul SRI

"Toată lumea e de părere, în mod eronat, că dacă urmezi facultatea de farmacie trebuie să lucrezi într-o farmacie comunitară... E bine să se ştie că farmaciştii nu sunt prezenţi doar în farmacii, ci au un rol foarte important în menţinerea vieţii."

Astăzi vă facem cunoştinţă cu un tânăr special, crescut în familia unui asistent maternal profesionist din judeţul Dâmboviţa de mai bine de 18 ani. Îi vom spune Edi, aşa cum îl numesc toţi apropiaţii. Încă de la prima vedere poate fi caracterizat ca un băiat isteţ, foarte educat, calm şi cu o viziune foarte bine definită asupra propriului viitor. Este student în anul al II-lea la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, specializarea farmacie.

Edi a avut norocul să ajungă în braţele domnului Traian Baron, un domn special, unul dintre bărbaţii curajoşi care au decis să devină asistent maternal profesionist în cadrul instituţiei noastre. Rămas fără loc de muncă şi cu o inimă imensă, prea mare doar pentru cei doi copii ai săi, domnul Traian a decis să ofere iubire, afecţiune şi grijă şi altor copii care au atâta nevoie. A avut în grijă mai mulţi micuţi de-a lungul timpului, dar relaţia cu Edi a fost specială din primul moment: "Edi este ca şi copilul meu, al treilea băiat al meu. Mereu a fost un copil, bun, respectuos, foarte cuminte, a învăţat foarte mult şi mă face mereu mândru de el!". Şi după ce s-a pensionat domnul Baron a rămas aproape de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, luând copii în plasament la persoană. Şi în prezent, pe lângă Edi, mai are în plasament un băiat de 14 ani cu dizabilităţi.

Domnul Baron are doi băieţi mari şi şi-a întregit familia cu al treilea băiat. Edi îi iubeşte ca pe proprii săi fraţi şi se ajută reciproc: "Fratele de la Bucureşti m-a ajutat să-mi cumpăr şi maşină." "Mezinul familiei" va rămâne în familia domnului Traian toată viaţa şi a promis că le va fi sprijin atunci când va veni momentul.

În copilărie, deşi era obişnuit în familia domnului Baron, băiatul a început să îşi pună nenumărate întrebări despre vizitele regulate la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, despre vizitele la domiciliu ale reprezentanţilor instituţiei "Am întrebat de ce tot mergem la Târgovişte... Aveam 7-8 ani, dar nu m-a speriat nimic, nu a fost ceva şocant. Eram deja în familia mea.". A înţeles că este în plasament la familia domnului Baron şi nu a fost niciodată curios să îşi cunoască părinţii naturali: "Ar putea fi doar aşa, o curiozitate să văd dacă există vreo asemănare fizică. Atât! Eu sunt bine, mă simt foarte bine alături de mama, tata şi fraţii mei. Ei sunt familia mea!".

Revenim la viaţa de student şi Edi ne uimeşte, din nou, spunând că primul an de facultate a fost uşor. Deşi pare ciudat, ţinând cont că urmează cursurile uneia dintre cele mai grele facultăţi, băiatul nostru pare că nu se teme de nimic: "A fost tare bine şi la facultate şi în cămin. Mi-am făcut prieteni, am fost drăguţ cu toţi. I-am ajutat cu temele, le-am mai explicat aspecte pe care ei nu le-au înţeles, iar eu da. Mi-e foarte uşor şi mie să învăţ dacă explic şi altora, reţin eu mai bine.".

Băiatul sare în ajutorul oricui are nevoie doar dacă se simte pregătit să îl ajute. Spune că nu vrea să încurce şi dacă nu este sigur pe el preferă să stea deoparte. Este un tânăr dornic să evolueze din toate punctele de vedere şi în orice discuţie cu el se regăseşte expresia "e loc de mai bine". Niciodată nu alege calea uşoară şi doreşte să aprofundeze cât de mult se poate orice învaţă. Ne spune că nu este perfecţionist, dar dorinţa sa de a face totul cât mai bine şi corect este vizibilă: "Nu există prea multe posibilităţi fără studii superioare. Farmacia mi se pare foarte interesantă! Oamenii trebuie să înţeleagă importanţa farmaciştilor în medicină. Şi vaccinurile au fost create în mare parte de chimişti şi farmacişti. E bine să se ştie că nu sunt prezenţi doar în farmacii. Farmaciştii au un rol foarte important în menţinerea vieţii.".

Vrea să lucreze pe viitor în laboratorul SRI sau în domeniul studiilor clinice, în niciun caz într-o farmacie de masă. "Dacă aş fi foarte deştept şi aş face şi doctoratul, mi-ar plăcea să fiu şi profesor universitar şi aş preda în facultatea în care m-am format.". Noi ştim că Edi este un băiat deştept şi că va reuşi tot ce şi-a propus. Are susţinerea şi încrederea familiei, dar şi a noastră. Tânărul este foarte sincer şi spune că de multe ori şi-ar dori să tacă, să nu spună chiar tot ce gândeşte pentru că nu toţi oamenii acceptă şi apreciază sinceritatea. Pomeneşte de multe ori despre anxietatea socială pe care este convins că o are pentru că nu se simte neapărat confortabil în mijlocul mulţimilor de oameni "Cred că este o oarecare teamă din copilărie să nu fac o greşeală, să nu râdă cineva de mine atunci când greşesc... Nu îmi place să fiu în centrul atenţiei, mi se pare că toţi ochii sunt aţintiţi spre mine şi parcă mă obosesc.". Ştim că Edi va rupe şi această barieră pentru că este extrem de comunicativ şi sociabil.

După 30 de ani spune că îşi doreşte propria lui familie, după ce va fi împlinit şi profesional. Îşi doreşte să fie un părinte libertin cu proprii copii, pe care să îi orienteze către diferite sporturi şi activităţi artistice. Se consideră un tânăr împlinit până la acest moment, fără eşecuri sau reuşite semnificative. Noi credem că rezultatul foarte bun la examenul de bacalaureat, obţinerea permisului de conducere şi, mai ales, admiterea la una dintre cele mai bune universităţi din ţară sunt reuşite extrem de importante din viaţa lui pentru care îl felicităm din suflet! Îl felicităm şi pe domnul Baron pentru felul în care l-a crescut şi educat pe Edi, pentru răbdarea şi afecţiunea acordate băiatului şi tuturor copiilor pe care i-a avut în grijă. Noi suntem mândri de băiat şi onoraţi că de-a lungul timpului am colaborat cu astfel de oameni inimoşi şi profesionişti!

Click pentru download comunicat

Povestea din spatele cuvântului "autism"

"Suntem unul şi acelaşi, un întreg!" (mama unui copil cu autism)

"Autism"... un cuvânt greu de acceptat, greu de înţeles, un cuvânt şocant, dur, care zdruncină din temelii viaţa celui căruia îi este adresat. De cele mai multe ori este adresat părinţilor care au copii speciali. Sunt copii deosebiţi, NU bolnavi, NU ciudaţi, NU inferiori, doar speciali! Copiii cu tulburări din spectrul autist percep lumea în mod diferit, reacţionează diferit la stimulii externi, la care noi reacţionăm într-un anumit mod pe care îl considerăm normal. Dar până la urmă ce defineşte normalitatea? Cum decidem dacă un lucru este normal aşa cum îl percepem noi? Doar prin regula majorităţii? Poate că nu este suficient şi poate că ar trebui să deschidem ochii mai mult decât o facem, doar cât să îi vedem pe cei din jurul nostru, care sunt diferiţi. Ar trebui să deschidem ochii mai larg, pentru a vedea mai departe de imaginea exterioară şi de ceea ce ne diferenţiază, întrucât avem ceva în comun: sentimentele. Cu toţii simţim aceeaşi nevoie de afecţiune, de iubire, de bucurie şi entuziasm, iar persoanele cu tulburări din spectrul autist sunt capabile să ofere mai multe sentimente frumoase decât mulţi dintre noi, cei care nu avem astfel de tulburări. 

Vă prezentăm o poveste din spatele acestei afecţiuni atât de greu de înţeles, cu speranţa că vom învăţa cu toţii să îi privim altfel pe aceşti copii speciali şi că îi vom ajuta să se integreze în societatea pe care o considerăm normală, pentru ca ei să devină persoane independente.

Alina Vlad este din comuna Ocniţa. Are doi copii, pe Ela şi pe Adi. O avea deja pe Ela şi nu se gândea la al doilea copil, însă a apărut Adi în viaţa familiei şi a fost primit cu braţele deschise: "Am născut un copil la 7 luni şi jumătate, un copil de 2,3 kg, era foarte bine. Semăna cu o broscuţă!". "Broscuţa" a fost un copil perspicace, care a evoluat rapid, a păşit destul de devreme şi era extrem de atent la tot ce se întâmpla în jurul său: "La 8 luni deja spunea mama, tata şi făcea la oliţă. Ziceam că o să fie geniul localităţii.". O pneumonie făcută înainte de a împlini un an şi răcelile repetate de după au întârziat vaccinul de un an, însă când a fost posibil, Adi a fost vaccinat. După câteva luni, copilul începuse să meargă pe vârfuri şi parcă a amuţit: "Parcă nu mai era el. S-a închis în el, nu mai voia să iasă din casă. Se învârtea doar în jurul pătuţului. Nu s-a întâmplat imediat după vaccin, de aceea nu pot să pun pe seama vaccinului... Nu s-a confirmat niciodată că ar fi de la vaccin.".

Au urmat controalele la mai mulţi medici, iar diagnosticul a fost greu de acceptat de către părinţi: deficit de atenţie cu tulburări din spectrul autist. Câteva luni, părinţii lui Adi nu au putut să accepte diagnosticul, însă cu timpul, au acceptat că băiatul lor avea nevoie de mai multă atenţie şi mai multă iubire. "Am scos târziu şi certificatul de încadrare în grad de handicap... Cum să am un copil cu handicap? Aşa gândeam atunci...". Adi a început terapia, iar bunica maternă era însoţitoarea lui. Din păcate, bunica a părăsit această lume, iar pentru micuţ şocul a fost extrem de puternic. Aşa cum poate el, Adi spune că mamaie era "bună". Apoi s-a ataşat de tataie, însă, nici el nu mai este... Mama băiatului spune că cele două şocuri au afectat evoluţia copilului, dar împreună găsesc puterea de a merge mai departe.

Adi are acum 13 ani şi face terapie la Centrul de recuperare, socializare, consiliere a copilului cu dizabilităţi, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte "Casa Soarelui", aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Orice activitate desfăşurată şi acasă, cu mama, cu tata şi cu sora sa, se transformă tot în terapie, pentru că Adi învaţă din orice. Alina consideră că sprijinul statului pentru copiii cu tulburări din spectrul autist nu acoperă nici jumătate din nevoile acestor micuţi speciali. "Noi încercăm să evoluăm în fiecare moment. Chiar şi când eu gătesc, comunicăm permanent, Adi citeşte şi preţurile de pe revistele de prezentare ale supermarket-urilor.  

Fiecare cuvânt rostit de Adi îi bucură pe părinţi: "Când a zis din nou mama, la 6 ani, am început să plâng.", povesteşte cu lacrimi în ochi Alina. "Acum spune mereu mulţumesc, te iubesc...".

În ciuda afecţiunii care îl face atât de special, Adi a schimbat viaţa familiei. Atât părinţii, cât şi sora mai mare au devenit mai atenţi la nevoile celor din jur, mai afectuoşi unii cu ceilalţi şi au învăţat să se bucure pentru fiecare moment, pentru orice lucru, oricât de mic sau nesemnificativ ar fi părut înainte: "Când Adi reuşeşte să facă singur ceva sărim în sus de bucurie. Chiar şi când repetă ceea ce spunem, fără să îl punem noi să o facă ne bucurăm enorm. Ne bucurăm pentru orice ieşire în parc, la o îngheţată sau la pizza, mai ales atunci când îşi exprimă el dorinţa de a merge. Adi ne-a unit! Avându-l pe Adi suntem mult mai atenţi unul la celălalt, mai grijulii, ne sprijinim necondiţionat şi îi suntem alături în fiecare moment.".

Băiatul a devenit indispensabil în viaţa familiei Vlad. El are nevoie de mai multă grijă şi atenţie, iar membrii familiei spun că nu mai pot sta fără el: "Suntem unul şi acelaşi, un întreg! El are nevoie de mine, iar eu nu mai pot sta fără el!".

Adi urmează cursurile unei şcoli normale şi se bucură de prietenia colegilor de clasă. Cel mai mult îi place să asculte poveştile citite de mami, iar Pinocchio este personajul lui preferat. A râs foarte mult când a aflat povestea păpuşii din lemn căreia îi creştea nasul. Îi plac şi animaluţele de lângă casă şi merge să hrănească puişorii.

Sfatul Alinei pentru părinţii care sunt în aceeaşi situaţie este ca adulţii să fie foarte atenţi la comportamentul micuţilor şi să accepte că nu se dezvoltă asemenea copiilor de vârsta lor, dacă este cazul. Să meargă la mai mulţi medici, să asculte mai multe păreri şi să conştientizeze ca sunt singurii care îşi pot ajuta copilul: "După ce recunoşti, după ce accepţi problema şi după ce nu te mai gândeşti la ce vor spune ceilalţi, prinzi putere şi reuşeşti să faci ceea ce trebuie. Dacă nu avea atâta nevoie de mine nu mai eram atât de importantă!", spune acum optimistă şi chiar zâmbind Alina. Cea mai mare dorinţă a părinţilor lui Adi este ca el să poată vorbi fluent, să poată comunica, astfel încât să se descurce singur. Drumul este lung, dar ei îl vor parcurge împreună cu multă iubire, cu răbdare şi determinare. Adi îşi doreşte să fie puternic precum tati, iar parinţii îl vor sprijini necondiţionat. Învaţă împreună, se bucură împreună şi reuşesc să facă paşi înainte, stimulaţi de dorinţa ca Adi să fie independent. Sunt puternici şi vor fi din ce în ce mai fericiţi, iar noi îi privim cu drag!

Click pentru download comunicat

"Un zâmbet frumos inspiră încredere celor din jur. Dacă este şi sincer, e cu atât mai bine. Când îi zâmbeşti unei persoane o faci să se simtă mai bine!"

Energică, foarte isteaţă, ambiţioasă şi mereu cu zâmbetul pe buze, un zâmbet cald, cuceritor care este împărtăşit de toţi cei din jur, Anamaria a dărâmat toate barierele pe care au încercat să i le pună chiar unii dintre profesorii pe care i-a avut la şcoală.

Încă de când era bebeluş, la doar 5 luni de viaţă, a ajuns în plasament la o familie extrem de iubitoare, care a susţinut-o permanent, din toate punctele de vedere. Deşi aveau o fetiţă de 10 ani, îşi doreau tare mult un al doilea copil şi doamna Cornelia a decis să devină asistent maternal profesionist. Anamaria a fost un copil special de la prima vedere: "A fost şi a rămas acelaşi boboc!", spune cu mândrie soţul doamnei Cornelia despre cea de-a doua fiică, pentru că aşa o consideră cei doi pe tânăra care a împlinit 20 de ani. "Nu pot uita niciodată momentul în care am văzut-o pentru prima dată: era mică, avea o faţă veselă şi râdea... a întins mânuţele către mine, parcă a cerut să vină către mine... Plângeam şi tremuram toată. Parcă am primit un dar de la Dumnezeu. Anamaria ne-a umplut casa, este totul pentru noi, alături de sora ei. Este şi ea tot copilul nostru!" (doamna Cornelia).

De mică a fost foarte curioasă, a pus foarte multe întrebări. "Devenea chiar obositoare uneori. Dacă îi spuneam că nu este bine să facă ceva, trebuia să îi aduc foarte multe argumente pertinente, astfel încât să o conving că este mai bine aşa. A fost o plastilină tare, greu de modelat, dar şi când s-a modelat, aşa a rămas.", îşi aminteşte acum cu zâmbetul pe buze asistentul maternal profesionist. "Fetiţa-băieţel" a fost destul de năzdrăvană în copilărie, dar mereu a fost un elev conştiincios, cu medii peste 9,50 în fiecare an de şcoală şi s-a transformat într-un adult extrem de responsabil, corect, perfecţionist şi care luptă până la final pentru visurile sale, iar "mami" şi "tati" o privesc cu atâta mândrie şi apreciere, greu de descris în cuvinte.

În ciuda rezultatelor sale deosebite, Anamaria s-a lovit permanent de prejudecăţile şi etichetele conturate în societate. Majoritatea profesorilor de la şcoală nu îi dădeau prea multe şanse copilului aflat în plasament: "Îi spuneau profesorii că niciodată nu o să ajungă acolo... Era privită ca un copil în plasament şi nu i s-au dat prea multe şanse.", spune doamna Cornelia şi acum dezamăgită de acele momente. Singurul care a avut mereu încredere în Anamaria a fost dirigintele clasei, din şcoala generală, un om despre care tânăra vorbeşte cu zâmbetul pe buze. "De mică am fost ambiţioasă. Mi-a plăcut să nu pierd, ci să câştig mereu, să lupt pentru ceea ce îmi doresc! În clasa a VIII-a domnul diriginte mi-a spus că el ştie că voi ajunge departe şi să nu ascult ce se spune în jur, ci să învăţ în continuare. Atunci m-am simţit bine!". Anamaria nu a renunţat nicio clipă, iar descurajarea de care a avut parte nu a făcut altceva decât să o ambiţioneze şi mai mult. După ce a intrat la Colegiul Naţional "Ienăchită Văcărescu", din Târgovişte, şi-a vizitat foştii dascăli din şcoala generală şi le-a spus că a reuşit. "Nimeni nu a mai spus nimic în acel moment. M-au întrebat doar ce vreau să fac după liceu şi le-am spus că îmi doresc să studiez Stomatologia. Nimeni nu a mai spus că nu pot ajunge acolo!", îşi aminteşte tânăra.

Cam de la vârsta de 5 ani, Anamaria şi-a exprimat dorinţa de a urma Facultatea de Medicină. A fost atrasă de acest domeniu pentru că interacţiona foarte mult cu doctorii, iar halatele albe i s-au părut "prietenoase", privindu-le prin ochii copilului care avea nevoie de grijă. Fata nu a luptat doar cu prejudecăţile, ci şi cu Diabetul. "Părinţii" i-au fost alături şi din acest punct de vedere. Au dus-o la cele mai bune spitale pentru a-i ţine afecţiunea sub control, deşi posibilităţile financiare au fost limitate. Au susţinut-o în drumul către medicină şi au căutat cei mai buni profesori pentru meditaţii, dascăli care să creadă în copilul aflat în plasament. Visul s-a împlinit, iar Anamaria este studentă în anul II, la Stomatologie, în Craiova. S-a dus într-un oraş nou, unde nu cunoştea pe nimeni. I-a fost greu la început, dar a răzbit, s-a acomodat destul de repede şi şi-a înfrânt frica de necunoscut.

Cel mai bun model i-a fost sora, cu 10 ani mai mare, care este asistent medical tot în domeniul Stomatologiei. Sora ei este fiica naturală a asistentului maternal profesionist. Deşi nu au acelaşi sânge, legătura dintre cele două este indestructibilă: "Sora mea este totul pentru mine. Datorită ei, astăzi citesc cărţi din plăcere. Am luat-o drept model şi datorită caracterului pe care îl are. Chiar dacă eu sunt o fire mai rebelă, ea a fost mereu calmă şi a avut grijă să mă înveţe mereu doar de bine.".

În 2018 a avut parte de experienţa vieţii ei: o călătorie în Australia, la rudele asistentului maternal profesionist. Această experienţă i-a deschis apetitul pentru a cunoaşte lumea şi îşi doreşte să călătorească mai mult pe viitor: "Acolo nu ai cum să te simţi inferior sau să te simţi desconsiderat în vreun fel, aşa cum se întâmplă la noi. La ei contează doar cum gândeşti. Te ajută şi încearcă să te integreze în grupul lor."

Se gândeşte chiar să profeseze în străinătate şi parcă îi surâde ideea de a-şi clădi viaţa profesională în Franţa. În acest moment, prima opţiune a viitorului medic stomatolog ar fi oraşul Cluj, dar spune că se mai gândeşte: "Mi-ar plăcea mai mult să mă specializez şi să profesez în străinătate.". Perseverentă, Anamaria a început să facă practică din primul an de facultate, hotărâtă fiind să se pregătească permanent în perioada facultăţii, astfel încât să devină un profesionist desăvârşit.

Când ia pauză de la cursurile dedicate medicinei, Anamaria cântă sau pictează, pentru a-şi reîncărca bateriile, având şi înclinaţii artistice. Nu şi-a cunoscut niciodată părinţii biologici şi nici nu îşi doreşte acest lucru. Are oricum doi părinţi extrem de iubitori, care i-au oferit totul, pe doamna Cornelia şi pe soţul acesteia. Mai mult decât atât, au venit la pachet şi cu o soră mai mare.

Anamaria este o tânără cu totul deosebită, prin energia pe care o emană, prin capacităţile intelectuale, prin felul în care comunică cu cei din jur. Atunci când participă la o discuţie, chiar şi cu o persoană nouă în viaţa ei, este ca o carte deschisă, iar dorinţa de a-şi depăşi propriile limite este vizibil arzătoare.

Noi ne bucurăm că suntem parte din viaţa ei şi că a primit atât de multă iubire, grijă şi sprijin din partea asistentului maternal profesionist la care am ales să o ducem.

Felicitări, Anamaria! Îţi dorim să rămâi la fel de ambiţioasă şi să ajungi cât mai sus! Suntem convinşi că vei reuşi să realizezi tot ce îţi propui, pentru că eşti o luptătoare!