Click pentru download comunicat

"Singurătatea mă apasă! Eram în floarea vieţii când a dat trenul peste mine..."

Viaţa ne rezervă multe surprize, unele plăcute, altele sunt adevărate tragedii! O clipă de neatenţie poate transforma întreaga existenţă într-un coşmar. Povestea beneficiarului nostru este un exemplu care ne pune pe gânduri şi care ne face să preţuim mai mult ceea ce avem, fiecare clipă alături de cei dragi, fiecare plimbare, fiecare pas!

Domnul Costel are 51 de ani, iar meseria sa de bază este cea de cizmar, meserie pe care a practicat-o aproximativ 12 ani. "Am fost cizmar de categoria I! Am învăţat meserie de la tata, a avut cizmăria în casă. Făcea sandale, papuci închişi, ghetuţe, cizmuliţe... Îmi dădea mereu să trag la calapod şi uşor, uşor am învăţat să fac tot.". Vorbeşte cu mândrie despre perioada în care făcea încălţăminte de calitate, pe care clienţii o purtau ani de zile. Spune că după revoluţie meseria de cizmar nu a mai mers, pentru că a apărut încălţăminte de toate felurile în comerţ. Apoi şi-a câştigat existenţa lucrând cu calul şi căruţa: "Am cărat de toate, tot ce era la depozitul de materiale de construcţie." Nu a fost angajat niciodată, deşi are calificare de lăcătuş mecanic.

De 14 ani îşi duce veacul în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, de când a fost ţintuit într-un scaun cu rotile, în urma unui accident de tren, petrecut la Găeşti. Avea doar 37 de ani şi voia să meargă la un prieten, cu trenul, dar nu a mai ajuns la destinaţie, ci la spital. De atunci nu s-a mai ridicat niciodată pe propriile picioare. Era divorţat de ani de zile şi nu îşi refăcuse viaţa. Astfel că a ajuns în centrul de la Pucioasa, unde este printre cei mai tineri beneficiari ai centrului şi este îngrijit conform nevoilor sale: "Nu îmi lipseşte nimic aici, dar singurătatea mă apasă. Dacă nu dădea trenul peste mine m-aş fi recăsătorit, aş mai fi făcut copii...". Are o singură fiică de 27 de ani, cu care nu a mai ţinut legătura de ani de zile. A aflat doar că s-a căsătorit. "Am o fată foarte frumoasă, o poză de fetiţă. Îmi e dor de ea! Poate ne vom mai întâlni vreodată...". Domnul Costel mai are o soră, care îl vizitează împreună cu mama, doar de sărbători: "E bolnavă şi sora, are o grămadă de probleme şi ea...".

Încă de la prima vedere se poate observa că domnul Costel este foarte credincios. Poartă o cruce la gât permanent şi Îl menţionează pe Dumnezeu în orice discuţie: "Sunt un om cu credinţă în Dumnezeu. Am Biblia cu mine, am cărţi de rugăciuni pe care le citesc mereu. Mă rog în fiecare zi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt aşa, că am condiţii bune aici, pe care nu le aveam acasă... Mi-a lăsat braţele bune şi mă pot descurca aşa...".

Şi-a acceptat soarta. Are regrete din trecut, dar nu vorbeşte despre ele. Este trist că nu îşi poate trăi tinereţea în mod normal şi că a pierdut poate cei mai frumoşi ani din viaţă în scaunul cu rotile. În ciuda acestei probleme apăsătoare, se bucură de viaţă în fiecare zi şi îşi doreşte o existenţă cât mai lungă: "Îmi doresc multă sănătate, atât! Şi le doresc tuturor multă sănătate şi celor de la centru şi tuturor oamenilor!". Când vorbeşte despre dorinţe nu mai pomeneşte de fiica sa, dar oricât ar vrea să ascundă dorul de aceasta nu poate. I se citeşte pe chip tristeţea. Speră să îl caute când va considera ea că este momentul.

Domnul Costel are şi un talent ascuns, despre care nu ne-a vorbit niciodată, dar cu care ne-a surprins în cadrul unui eveniment din centru. Când acordeonistul Marian Mateescu a mers la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa, pentru a-i face o surpriză unui alt beneficiar, domnul Costel l-a acompaniat cu vocea, cântând mai multe melodii cunoscute, din folclorul românesc. Astfel că, cizmarul nostru este şi cântăreţ şi i-a bucurat cu vocea sa pe toţi cei din jur.

Noi îl apreciem pentru energia şi optimismul pe care le are, în ciuda problemei locomotorii. Este un om bun, care a învăţat din propriile greşeli! Este prietenos cu beneficiarii şi cu salariaţii şi se bucură să cunoască oameni noi. Ne dorim să rămână sănătos şi să ne bucurăm de poveştile sale şi de vocea plăcută cât mai mult timp!

Click pentru download comunicat

Sunt cu mingea la picior de dimineaţa până seara şi visează să ajungă fotbalişti de succes, la echipe mari! Modelele lor sunt Lionel Messi, Kylian Mbappe şi Cristiano Ronaldo. Cam aşa începe povestea fraţilor Darius, Ştefan şi Alex, de 15, 13, respectiv 12 ani. Orice discuţie purtată cu aceştia duce către fotbal, marea lor pasiune, despre care vorbesc mereu cu entuziasm şi cu zâmbetul pe buze.

De ceva timp sunt găzduiţi în Centrul de primire în regim de urgenţă, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte Casa Soarelui, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Au fost la asistent maternal profesionist şi s-a încercat reintegrarea lor în familia naturală, însă rudele de sânge nu reuşesc să menţină condiţiile bune în care ar trebui să crească cei 3 copii. 

Darius este cel mai mare dintre fraţi, cel mai serios şi responsabil. Este caracterizat de către fraţii săi ca fiind "cel mai bun". Îi ajută pe cei mai mici decât el la orice au nevoie, îi îndrumă şi are grijă de ei. Este un adolescent cu privirea blândă şi vorbeşte puţin, de multe ori doar dacă este întrebat. La rândul său, îi vede pe fraţii săi ca fiind "cea mai pură formă de iubire": "Ei sunt viaţa mea!". Joacă fotbal de mic, cel mai des pe post de mijlocaş: "Când joc fotbal mă simt calm, relaxat, uit de toate problemele... cu familia, neajunsurile... uit de tot!". A jucat doar la echipele şcolilor în care a învăţat, dar îşi doreşte o carieră de fotbalist: "Vreau să ajung la o echipă mare de fotbal, ca Messi, care mereu încearcă să fie cel mai bun!".

Ştefan este cel mai rebel dintre fraţi, cel mai vorbăreţ, dar şi cel mai dur. Darius şi Alex spun despre el că este cel mai puternic. Devine tăcut atunci când trebuie să îşi exprime sentimentele faţă de fraţii săi, preferând să îşi ascundă latura sensibilă: "Păi sunt şi ei tot nişte copii... Nu ştiu ce să spun, sunt fraţii mei, sunt cei mai importanţi...sprijin, refugiu...". Pe terenul de fotbal locul său este în poartă: "Nu trece nicio minge de mine! Pe terenul de fotbal mă simt puternic, mă simt cel mai bine!". Ştefan este şi cel mai harnic dintre cei 3 fraţi. Spune că i-ar plăcea să fie tractorist, să lucreze pământul, iar pe viitor ştie sigur că va munci, dar va juca şi fotbal.

Alex, mezinul familiei este "o adevărată lipitoare", cum îi spun cei din jur. Este cel mai răsfăţat şi cel mai iubăreţ dintre toţi. Spune că nu poate sta fără fraţii săi: "Fraţii mei sunt iubirea, sufletul meu! Darius mă ajută cel mai mult, este bun la suflet, dar mă şi ceartă când nu sunt cuminte. Ştefan este mai dur... dar îl iubesc mult şi pe el", spune hotărât Alex. Pe lângă fotbal, pentru că şi el joacă tot ca mijlocaş, îi place foarte mult să deseneze peisaje şi maşini. Vrea să devină la fel de celebru ca Ronaldo şi visează să joace la o echipă din Franţa.

Cea mai mare dorinţă a celor 3 fraţi este să trăiască într-o familie completă! Între timp, îşi pun ghetele de fotbal şi se pregătesc să devină cei mai buni fotbalişti. Sunt caractere atât diferite, dar se completează perfect atât pe terenul de fotbal, cât şi în viaţa de zi cu zi! Deşi nu spun, se iubesc atât de mult încât devin extrem de geloşi când pe unul dintre fraţi îl lovesc fiorii dragostei şi celorlalţi doi li se pare că nu le mai acordă suficientă atenţie.

Împreună sunt puternici şi reuşesc să depăşească toate momentele dificile. Sunt cu zâmbetul pe buze mai mereu, în ciuda situaţiilor grele pe care le-au trăit. Se bucură de zilele în centru, pentru că "aici sunt condiţii foarte bune faţă de ce era acasă".

Nouă ne sunt tare dragi, îi susţinem să îşi urmeze visurile şi încercăm să îi orientăm către echipe de fotbal care fac performanţă!

Click pentru download comunicat

”Toată pictura este un univers!”

 

Are 49 de ani și pictează de când se știe, după cum spune. Domnul Narcis este beneficiar al Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și îi bucură pe cei din jur cu creațiile sale artistice. A decis să își dezvăluie latura artistică față de colegii săi de la centru și față de specialiștii cu care face terapie.

Domnul Narcis a început să se manifeste artistic de când era copil. Povestește amuzat cum i-a zgâriat masa de lemn mamei sale, cu un ac, încercând să redea terenul de tenis de la meciul pe care îl urmărea. Spune râzând că juca Ilie Năstase atunci: ”Am fost urecheat destul de rău de mama. Am încercat să recondiționez masa, când am crescut, dar mama mi-a spus să o las așa, căci este o amintire frumoasă.”. Primul tablou l-a realizat la vârsta de 19 ani, când lucra la Combinatul de Oțeluri Speciale. A realizat o schiță după peisajul ”Iazul”, pe care l-a găsit într-o revistă d-ale bunicului său. A fost ajutat de un prieten pictor să îl finalizeze și în acel moment i-a dat încredere că are înclinație spre pictură. De atunci pictează peisaje, animale și imagini pe care le regăsește în icoane. Este un om foarte credincios și perfecționist, dar le atrage atenția celor din jur că ”perfecțiunea este doar la Dumnezeu”.

Spune că pictura este ”o fereastră deschisă către o altă lume, o lume a copilăriei... Este un bun refugiu! Pictura vorbește despre sufletul omului!”. Cel mai mult îl impresionează picturile spontane ale copiilor, considerând că talentul nativ este cel mai valoros: ”Românul s-a născut artist!”.

Îmbină mai multe imagini în tablourile sale sau respectă în totalitate momentele sfinte imortalizate în icoane. Se teme să dea frâu liber propriei imaginaţii şi preferă să se inspire din alte lucrări artistice care îl impresionează: "Îmi trebuie o sursă de inspiraţie pentru că nu vreau să deformez realitatea!". Cel mai mult pictează atunci când este trist sau are un dezechilibru pe fond afectiv. Pentru domnul Narcis viaţa revine la normal atunci când pictează: "În general, pictura te binedispune!". Îi plac toate culorile, dar preferă verdele turcoaz pentru că îi aminteşte de mare, pe care o vede ca o imensitate, fără limite: "Îmi imaginez că sunt la pupă unui vas şi pot vedea stelele de mare, de pe fundul apei". Atât ne spune despre el, că este "un artist neconvenţional, fără limite".

Personalul de specialitate de la Centrul Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități îl descrie pe domnul Narcis ca fiind "un artist special, un om credincios, foarte curios şi perfecţionist!".

Când vine vorba despre vânzarea tablourilor, artistul este puţin reticent. Spune, însă, că dacă i s-ar oferi bani pentru creaţiile sale, oricât ar fi de mulţi, ar opri "doar cât este pe cuponul de pensie", iar restul i-ar folosi pentru a face un copil fericit: "Eu am avut de toate, nu mă pot plânge. Părinţii mi-au oferit tot ce aveam nevoie, dar sunt atâţia copii care nu au...".

La centrul de zi, personalul a organizat o adevărată expoziţie cu lucrările domnului Narcis, la care au avut acces toţi beneficiarii prezenţi. I-au făcut chiar şi o bucurie muzicală artistului. Un alt beneficiar a cântat la chitară, iar unul dintre reprezentanţii centrului i-a bucurat pe toţi cei din jur cu vocea sa caldă.

Îl felicităm pe domnul Narcis pentru talentul său şi pentru felul în care priveşte viaţa, cu atâta bucurie, dar şi pentru zâmbetele pe care le stârneşte oriunde se află. Prin lucrările sale aduce culori calde în viaţa tuturor celor care îl cunosc. Este un om special!

Click pentru download comunicat

Povestea lui Robi - un copil special, adoptat de asistentul maternal profesionist care l-a crescut încă de la naștere

În aceste zile dedicate copiilor, cele mai gingașe, iubitoare și sincere ființe, care ne schimbă total viața atunci când intră în sufletele și în viețile noastre, ne îndreptăm atenția și către părinții care nu pot avea proprii lor micuți, dar au atâta iubire de oferit, încât reușesc să îi iubească necondiționat pe copiii din sistemul de protecție, copii care devin ai lor. În data de 2 iunie, este momentul perfect pentru a le mulțumi și pentru a-i felicita pentru modul în care au ales să își întregească familia!

În evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița sunt 157 de copii pentru care Tribunalul Dâmbovița a admis deschiderea procedurii de adopție. Valabilitatea acestor deschideri este până la împlinirea vârstei de 18 ani a copiilor. Alte 27 de dosare prin care se solicită deschiderea procedurii de adopție sunt pe rolul instanței de judecată.

De la începutul pandemiei, 41 de copii și-au găsit o familie permanentă prin adopție.

În prezent, 10 copii se află în proces de potrivire practică cu familii/persoane adoptatoare, atât în Dâmbovița, cât și în afara județului.

7 familii/persoane sunt în perioada de evaluare pentru obținerea atestatului de adoptator, iar alte 72 familii/persoane au atestatele valabile. Existența profilului public (secțiune specială în Registrul Național pentru Adopții) dă posibilitatea celor interesați să adopte, care dețin atestat, să inițieze demersurile pentru adopția unui copil, indiferent de caracteristicile micuțului pentru care a fost atestată familia/persoana. Astfel, în ultimul an, 10 copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, clasificați în profilul public, și-au găsit un cămin în care au fost primiți cu afecțiune, dăruire și entuziasm de către familiile adoptatoare.

Trecând peste statistici, vă prezentăm o altă familie fericită, întregită prin adopție. Robi este un copil special care a avut norocul să întâlnească o femeie deosebită, caracterizată doar prin bunătate, răbdare și iubire necondiționată față de copilași. Robi a fost abandonat încă de la naștere, iar la 17 zile a ajuns în brațele doamnei Daniela, asistent maternal profesionist: ”Bebeluș nou-născut, l-am luat direct din maternitate. Am fost surprinsă, am găsit un copil blond, extrem de mic, foarte firav. Am simțit compasiune, milă și un fel de durere pentru că era foarte mic. Avea 2 kg și jumătate, pielea parcă îi era transparentă, capul foarte mic. Nici nu mânca... A fost foarte greu la început.”. Până la 3 luni, Robi părea un copil normal, însă, medicii i-au pus un diagnostic crunt: sindrom bipiramidal - paralizie la lobii frontali ai creierului. Specialiștii nu i-au dat nicio șansă, spunând că ”acest copil abia dacă va putea face primii pași la vârsta de 7 ani și că va fi o legumă”. Doamna Daniela nu s-a lăsat și a refuzat să creadă că micuțul nu are nicio șansă. Ba chiar și fiul său cel mic și-a dat toate economiile pentru ca Robi să meargă la medic. A mers cu el la recuperare continuă până la 3 ani, la Gura Ocniței: ”Mă duceam 3 săptămâni, zi de zi, acolo și 3 săptămâni aveam pauză acasă. Continuăm recuperarea și acum.”. Robi a fost un luptător încă din primele zile de viață. Recuperarea a dat roade, iar băiatul a mers singur de la 1 an și 3 luni.

Când Robi avea puțin peste 2 ani, o familie a dorit să îl adopte, însă impactul diagnosticului a fost mai puternic decât dorința de a lua copilul, iar cei doi părinți s-au răzgândit. Pentru că băiatul se obișnuise cu ei, când a auzit că nu mai vin în vizită, copilul a plâns atât de mult încât doamna Daniela și soțul său au decis să îl adopte ei. Îl iubeau prea mult și nu puteau suporta ca cel mic să mai aibă parte de dezamăgiri precum cea trăită: ”Nu m-am gândit să îl adopt înainte... Dacă aș fi avut acest gând, aș fi adoptat o fetiță, dar Dumnezeu a vrut așa.”.

Acum are 5 ani și jumătate și comunică foarte bine, se joacă și se comportă aproape normal. ”Este o minune de la Dumnezeu!”, spune mândră și cu ochii în lacrimi doamna Daniela. ”El a trebuit să învețe să facă tot. Nu a făcut nimic în mod natural, nu a stat în funduleț, nu își controla mișcările în mod natural... Am învățat totul împreună.”.

”Robică pentru mine este pe aceeași treaptă cu băieții mei naturali. Îl iubesc din tot sufletul! Pentru mine este un băiat deștept, iubitor și foarte luptător. Este băiatul lui tati mai mic!” ne-a transmis domnul Gheorghe, soțul doamnei Daniela.

Cei doi părinți au doi băieți de 29 și 23 de ani. De mici, copiii lor au avut și alți ”frățiori” în jur, copii crescuți de mama lor, ca asistent maternal profesionist. Prin brațele doamnei Daniela au trecut nenumărați copilași și i-a iubit pe toți la fel de mult. Soțul a susținut-o mereu, iar familia lor a fost permanent deschisă pentru micuții mai puțin norocoși, cărora le-au oferit grija și iubirea de care aveau nevoie. ”Iubesc copiii foarte, foarte mult și am considerat că sunt capabilă să am grijă de ei pentru că am răbdarea necesară și am multă iubire de oferit.”.

Astfel că a rămas asistent maternal profesionist și a mai primit un bebeluș în plasament, pe Ștefănuț. A ajuns în familia doamnei Daniela de la 2 luni de viață și are o problemă de sănătate similară cu cea a lui Robert. Ștefănuț are acum 2 ani și este extrem de energic. Se joacă cu Robi și au nevoie de la fel de multă atenție și grijă. Doamna Daniela este o eroină, cu un suflet imens, în care încap toți copilașii pe care îi ajută: ”Sunt așa, parte din mine!”.

Robi este un copil norocos, care s-a agățat cu toate puterile de viață. Părinții și frații mai mari îl susțin necondiționat: ”Îi place să lucreze cu șurubelnițele, să demonteze aparate... Știu că nu se poate recupera în totalitate, dar poate că va fi un meșter bun. Poate că va reuși să termine și o facultate, eu cred că este un copil foarte isteț. Robi este iubitor, este lipicios, prietenos, el este totul pentru mine acum!”.

Robi spune că pe tati îl iubește cel mai mult, pentru că îi simte lipsa cel mai mult când este plecat la muncă: ”Tati este iubitor și puternic. Mami este frumoasă și bună!”. Micuțul este fericit acum, într-o familie completă, iubitoare, în care nu îi lipsește nimic. De asemenea, familia doamnei Daniela este acum completă, fericită și extrem de mândră de toți băieții! Sunt un exemplu perfect de împlinire, dar și de ambiție. Nu s-au lăsat și au avut încredere că Robi poate deveni un copil cât mai normal! Îi sfătuiesc pe toți cei care iubesc copiii să își deschidă sufletul către cei din sistemul de protecție, pentru că sunt cu adevărat deosebiți!

Acum este și mai simplă procedura de adopție! În data de 26 martie 2021, Legea Adopției s-a modificat și prin noile prevederi este încurajată adopția copiilor mai mari de 3 ani, prin acordarea unui sprijin financiar familiilor adoptatoare. Cuantumul indemnizației concediului de acomodare este, în prezent, de 85% din salariul persoanei care adoptă, renunțându-se la indemnizația fixă care a fost acordată până în acest an. De asemenea, s-a eliminat acordul rudelor până la gradul IV pentru adopție, reducându-se astfel perioada în care un copil devine adoptabil, iar atestatul de adoptator are acum valabilitate timp de 5 ani.

Deschideți-vă brațele către ei, iar ei își vor deschide inima pentru dumneavoastră! Noi vă vom îndruma și vă vom sprijini să găsiți copilul sufletului dumneavoastră!

La mulți ani fericiți, tuturor familiilor împlinite prin adopție!

Click pentru download comunicat

În fiecare an, în data de 1 iunie, cu toții ne amintim de cea mai frumoasă perioadă a vieții: copilăria! Pentru o zi cu toții suntem din nou copii, uităm de griji și ne lăsăm purtați de zâmbetele prichindeilor pe care îi avem în jur, deoarece oriunde sunt copii este veselie! Noi spunem că oriunde sunt copii este sărbătoare și suntem norocoși să avem micuți atât de speciali în jurul nostru!

Ziua Copilului a fost sărbătorită în avans în cadrul centrelor rezidențiale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. La Complexul de Servicii Sociale Găești, micuții cu dizabilități au sărbătorit prin poezii, cântece și dansuri, pe care le-au pregătit, așa cum au putut ei mai bine, pentru oaspeți! Au primit vizita vicepreședintelui Consiliului Județean Dâmbovița, doamna Luciana Cristea, și a conducerii instituției noastre. Oaspeții, împreună cu personalul care îi îngrijește zilnic pe beneficiari, s-au bucurat de fiecare moment alături de micuți. Copiii au primit daruri constând în jucării și dulciuri, meniuri Happy Meal, din partea angajaților MC Donald's Târgoviște, și un tort special pentru ei! Minnie și Mickey Mouse au întreținut atmosfera de sărbătoare! Micuții s-au bucurat enorm și i-au răsplătit pe cei din jur cu zâmbete și îmbrățișări!

Și la Centrul de recuperare, socializare, consiliere a copilului cu dizabilități, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgoviște ”Casa Soarelui”, sărbătoarea ține mai multe zile. Prichindeii, însoțiți de persoanele de referință și de personalul de specialitate, au desfășurat activități de joc și mișcare pe diverse melodii îndrăgite de copii, jocuri interactive de grup, realizarea unor planșe prin diverse tehnici de lucru, desene pe asfalt și alte activități dedicate micuților cu dizabilități, menite să le dezvolte, prin joacă, abilitățile necesare pentru a deveni independenți.

Toată săptămâna, beneficiarii noștri vor avea parte de activități speciale cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

La mulți ani cu zâmbete, dragii noștri! Să ne bucurați în fiecare moment cu inocența voastră! Noi vă vom fi alături necondiționat și vom încerca să vă surprindem mereu și să vă umplem golurile din suflet cu iubire și grijă!