- înscrierea la audienţe se face la Serviciul managementul calității serviciilor sociale, monitorizare și relații publice
- audienţele la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia Copilului Dambovita au loc conform programului:
A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal
Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Pantea Georgeta - inspector în cadrul Biroului strategii, programe, proiecte
tel. 0245611915,
e-mail [email protected]
Colțul de toamnă este gata și la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copiii cu Handicap Târgoviște
22.10.2021
Colțul de toamnă este gata și la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copiii cu Handicap Târgoviște, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița!
Zâmbim, deși purtăm măști de protecție, zâmbim oriunde vedem astfel de ”bucățele” de toamnă!
Curațenia de toamnă a fost finalizată la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște ”Floare de Colț”
21.10.2021
Curațenia de toamnă a fost finalizată la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște ”Floare de Colț”, iar zona dedicată atelierelor ocupaționale a căpătat un aspect autentic românesc. Decorul tradițional colorează și completează pereții proaspăt văruiți.
Munca a fost una de echipă! Personalul a realizat curațenia generală și decorul cu ajutorul beneficiarilor adolescenți, cu și fără dizabilități, care și prin astfel de activități sunt învățați să deprindă aptitudinile necesare pentru o viață independență.
De asemenea, a fost reamenajată și biblioteca proprie a complexului. Cărțile au fost aranjate pe domenii de activitate, în ordinea alfabetică, după ce au fost scuturate și șterse de praf.
Felicitări
tuturor și spor la treabă în continuare!
După reamenajarea Complexului de Servicii Sociale Târgoviște "Casa Soarelui", a venit și momentul echipării privind tehnologia modernă!
19.10.2021
După reamenajarea Complexului de Servicii Sociale Târgoviște "Casa Soarelui", a venit și momentul echipării privind tehnologia modernă! Astfel că, 2 laptop-uri, 2 computere și 2 tablete au conturat camera de zi a complexului, datorită oamenilor cu suflet!
Adriana P. și Flax Computers au făcut posibilă această bucurie pentru micuții care sunt găzduiți în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență, dar și pentru mămicile din cadrul Centrului Maternal și pentru copiii acestora.
Cu toții beneficiază de device-urile primite, atât pentru a participa la cursurile on-line, cât și pentru relaxare și socializare. Copiii profită de faptul că pot încerca jocurile video și se bucură enorm de fiecare dată când trec la un nivel superior, dar și când își revăd colegii de școală, chiar dacă sunt în mediul virtual.
Echipamentele sunt folosite de beneficiari doar sub supravegherea personalului de specialitate.
Le mulțumim din suflet celor care au făcut posibilă această bucurie pentru copiii și mămicile noastre!
Micile detalii smulg zâmbete
11.10.2021
Micile detalii fac diferenţa, iar noi credem că micile detalii smulg zâmbetele celor din jur! De aceea, am organizat un decor special, de sezon, cu care îi întâmpinăm pe beneficiarii ce ne trec pragul zilnic. De asemenea, vedem zâmbete în jur, vizibile chiar dacă sunt acoperite de măştile de protecţie, printre salariaţi, ori de câte ori roadele bogate ale toamnei le fură privirea.
Considerăm că ne-am atins scopul. Noi doar am adus frumuseţile toamnei laolaltă şi am creat frumos în jur, frumos care aduce bunădispoziţie.
Vrem să împărtăşim şi cu dumneavoastră imaginea toamnei din instituţia noastră şi sperăm că zâmbiţi!
Să avem cu toţii o toamnă îmbelşugată!
Lucrurile simple sunt cele mai importante pentru a ne bucura
05.10.2021
Lucrurile simple sunt cele mai importante pentru a ne bucura, iar beneficiarii noștri profită de fiecare moment diferit pentru a fi cu zâmbetul pe buze. Ziua a fost plină de zâmbete largi și pentru copiii de la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște ”Casa Soarelui” și de la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște ”Floare de Colț” și pentru adulții de la Centrul de Servicii Comunitare ”Sfântul Andrei” Gura Ocniței.
Beneficiarii mici au fost oaspeții celor mari și, totodată, ajutoare de bază! Împreună au cules fructele din livada generoasă de la Gura Ocniței și s-au bucurat de soarele blând. Nu au fost prea obosiți după finalizarea treburilor de sezon, astfel că, la final au dansat și chiar au schimbat câteva pase cu mingea de fotbal.
Copiii au fost primiți într-un cadru natural, colorat și foarte bine organizat, cu dulciuri și prăjituri de casă, ca răsplată pentru dorința lor de a-i ajuta pe adulții cu dizabilități. La final, toți beneficiarii și-au scris dorințele pe bilețele și le-au prins în ”copacul dorințelor”.
Îi felicităm pe toți, mari și mici, pentru bucuria pe care ne-au transmis-o, pentru responsabilitatea și pentru entuziasmul pe care îl arată la activitățile comune!
Ziua poate fi caracterizată în doar câteva cuvinte: prietenie, bucurie și hărnicie!
Haideți să învățăm cu toții de la beneficiarii noștri de toate vârstele să ne bucurăm de fiecare moment, de fiecare gest de bunătate și să fim cu toții mai toleranți cu cei din jur!
Astăzi am sărbătorit toamna împreună cu copiii noștri de la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște "Floare de Colț"
30.09.2021
Astăzi am sărbătorit toamna împreună cu copiii noștri de la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște "Floare de Colț". Curtea generoasă a casei de tip familial de la Priseaca a fost colorată în nuanțele toamnei, printr-un decor de poveste realizat de personalul centrului, împreună cu beneficiarii cu și fără dizabilități, care s-au reunit în această locație pentru a petrece o zi altfel.
Copiii au avut parte și de o surpriză din partea fostului șef de centru, Costin Costaiche, care le-a gătit paste Carbonara, ca la carte. Adolescenții s-au transformat în ajutoare de bucătar, iar treaba a mers foarte repede.
Cu toții s-au bucurat de momentele petrecute împreună, iar copiii au fost fericiți la evenimentul pregătit special pentru ei, dar mai ales pentru prăjiturile de casă pe care le-au primit.
Mulțumim gazdelor pentru organizarea atât de frumoasă!
Mulțumim vizitatorului pentru surpriza făcută copiilor!
Să avem cu toții o toamnă îmbelșugată!
Doamna Ionela Sandu, Directorul General al D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, a participat la adunarea generală a Asociației Nevăzătorilor din România
30.09.2021
Doamna Ionela Sandu, Directorul General al D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, a participat la adunarea generală a Asociației Nevăzătorilor din România, alături de Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul Corneliu Ștefan și Primarul Municipiului Târgoviște, domnul Cristian Stan.
Reprezentanții celor 53 de organizații de la nivel național ai Asociației Nevăzătorilor s-au reunit la Târgoviște pentru alegerile generale, ce au loc din 5 în 5 ani.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița rămâne alături de nevăzători, ca și până acum, și ii asigurăm de tot sprijinul de care au nevoie!
Borcanele s-au umplut cu murături și cu dulceață și la Centrul de Servicii Comunitare "Sfântul Andrei" Gura Ocniței!
29.09.2021
Borcanele s-au umplut cu murături și cu dulceață și la Centrul de Servicii Comunitare "Sfântul Andrei" Gura Ocniței!
Beneficiarii au avut activitate intensă, atât în livada cu pomi fructiferi, cât și în bucătărie.
După ce au cules roadele toamnei, împreună cu personalul centrului, le-au conservat pentru sezonul rece.
Fiecare beneficiar a ajutat cum a putut, iar ziua nu a fost doar productivă, ci și plină de veselie. Zâmbetele generate de mândrie și recunoștință au învăluit întreg centrul.
Și noi ne mândrim cu ei și cu roadele muncii lor, dar și pentru că își petrec zilele frumos și eficient.
Harnici și responsabili au fost și copiii de la Centrul de Primire în Regim de Urgență, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgoviște "Casa Soarelui", care au făcut echipă cu beneficiarii Centrului de Servicii Comunitare "Floarea Speranței" Pucioasa.
29.09.2021
Harnici și responsabili au fost și copiii de la Centrul de Primire în Regim de Urgență, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgoviște "Casa Soarelui", care au făcut echipă cu beneficiarii Centrului de Servicii Comunitare "Floarea Speranței" Pucioasa și au pregătit cele mai frumoase și, cu siguranță, cele mai gustoase murături.
Cele două grupuri de beneficiari au învățat să comunice eficient unii cu ceilalți, să fie toleranți și să lucreze în echipă, ca într-o adevărată familie. Gazdele de la Pucioasa i-au așteptat pe minori cu prăjituri de casă.
Adolescenții noștri au interacționat foarte bine cu persoanele adulte cu dizabilități și împreună au făcut o treabă demnă de lăudat. Ba chiar au fost provocați de beneficiarii adulți la un meci de fotbal și au acceptat provocarea. Meciul se va disputa pe terenul din curtea centrului de la Pucioasa, într-o zi în care vremea va fi favorabilă. Nu s-au putut abține când au văzut mingea de fotbal și deja și-au făcut încălzirea cu câteva pase.
Felicitări
tuturor pentru efortul depus și pentru felul în care s-a desfășurat întâlnirea specială!
Suntem mândri de voi!
Toamna se numără... borcanele cu murături și zacuscă!
28.09.2021
Toamna se numără... borcanele cu murături și zacuscă!
Așa au făcut și bunicii noștri, de la Centrul de Îngrijire și Asistență Pucioasa, care și-au amintit de rețetele cu tradiție pentru conservarea legumelor în sezonul rece. Împreună cu personalul centrului au pus la murat, în borcane, legumele proaspete și au pregătit cele necesare pentru zacuscă. Așa cum au putut au curățat, au tocat și au fost foarte atenți la întregul proces de conservare, astfel încât bucatele să fie cât mai gustoase.
Zâmbetele de la final, când au văzut borcanele pline de bunătăți, sunt neprețuite. La fel și mulțumirea beneficiarilor pentru că au putut fi utili, așa cum se întâmpla în tinerețe, când se ocupau de aceste treburi de sezon pentru întreaga familie.
Emoţii puternice la Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Copii cu Handicap Târgovişte
28.09.2021
Emoţii puternice şi ochii înlăcrimaţi au avut angajaţii Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Copii cu Handicap Târgovişte, când Răzvan împreună cu părinţii săi au venit la terapie cu un tort al cărui mesaj i-a lăsat pe toţi fără cuvinte.
Micuţul a împlinit 10 ani şi de ziua lui şi-a dorit să facă un gest frumos pentru specialiştii centrului, care îi sunt aproape din anul 2017 şi cu ajutorul cărora a făcut progrese uimitoare.
Îi urăm cu toţii la mulţi ani lui Răzvan şi îi mulţumim pentru surpriza atat de frumoasă!
Întregul personal al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa îi transmite multă sănătate, bucurii şi împliniri!
De asemenea, toate gândurile noastre bune se îndreaptă şi către părinţii micuţului, pe care îi felicităm pentru că îi sunt alături lui Răzvan în fiecare clipă, atât de răbdători şi atât de implicaţi!
A fost o zi specială pentru Luiza
24.09.2021
A fost o zi specială pentru Luiza, dar și pentru colegii ei și pentru personalul de la Centrul de Servicii Comunitare "Sfântul Andrei" Gura Ocniței, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița!
Aceasta a împlinit 34 de ani și a avut parte de o petrecere surpriză la centru.
Angajații au pregătit și un tort pentru cea mai tânără beneficiară de la Gura Ocniței, iar bucuria Luizei a fost nemăsurată. Zâmbetul ei este mai sugestiv decât orice cuvânt frumos!
La mulți ani, Luiza!
Să ne fii sănătoasă, liniștită și bucuroasă în fiecare moment!
Curtea Complexului de Servicii Sociale Găești s-a umplut de culoare!
23.09.2021
Curtea Complexului de Servicii Sociale Găești s-a umplut de culoare! Spiderman și Elsa le-au oferit copiilor cu dizabilități momente magice. Împreună au dansat, au cântat, s-au jucat, iar micuții au ascultat povești din aventurile celor două personaje. După momentele magice au avut parte și de un prânz special cu pizza, burgeri, cartofi prăjiți, prăjituri, suc și un tort special pentru "ajutoarele" super-eroului și ale reginei zăpezilor.
Ziua magică a fost posibilă datorită surorilor Denisa și Larisa, din Găești, care au dorit să le facă o bucurie copiilor. Au venit încărcate cu daruri pentru micuți și cu cele două personaje atât de iubite de beneficiarii noștri!
Le mulțumim pentru zâmbetele aduse copiilor și pentru că au petrecut alături de ei o zi de poveste!
Terapie prin joacă pentru beneficiarii Centrului de recuperare, socializare, consiliere a copilului cu dizabilități, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgoviște ”Casa Soarelui”
22.09.2021
Terapie prin joacă pentru beneficiarii Centrului de recuperare, socializare, consiliere a copilului cu dizabilități, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgoviște ”Casa Soarelui”! Însoţiţi de personalul de specialitate şi de părinţi, micuţii au arătat cum ştiu ei să se distreze la spaţiul de joacă Hera Kids din Târgovişte. Gazdele i-au primit cu braţele deschise, cu multe zâmbete şi cu chef de joacă.
Astfel, micuţii cu nevoi speciale au avut parte de o zi de terapie comportamentală diferită. Specialiştii au observat cum se comportă copiii într-un spaţiu nou pentru ei, cum interacţionează atunci când au în jur jucării noi şi cum ştiu să se distreze într-un loc dedicat copilăriei.
Activitatea a fost încheiată cu succes, beneficiarii noştri reacţionând foarte bine în atmosfera Hera Kids. Le mulţumim din suflet gazdelor pentru ospitalitate, pentru răbdarea lor şi pentru că le-au pus micuţilor la dispoziţie spaţiul de joacă!
Nu sărbătorim Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice doar în data de 1 octombrie, ci îi sărbătorim pe bunici în fiecare zi!
21.09.2021
Nu sărbătorim Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice doar în data de 1 octombrie, ci îi sărbătorim pe bunici în fiecare zi! Ne bucurăm de prezenţa lor clipă de clipă, iar ei se bucură de fiecare moment de atenţie pe care îl primesc.
Aşa s-a întâmplat şi astăzi la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa, unde beneficiarii noştri au ascultat poveşti despre tradiţiile populare româneşti, despre echinocţiul de toamnă, de la domnul folclorist şi etnolog Ion Bratu şi de la Directorul Bibliotecii Orăşeneşti "Ghe. N. Costescu" Pucioasa, doamna Luminiţa Gogioiu. Colaborarea dintre instituţia noastră şi biblioteca orăşenească este una longevivă şi fructuoasă. Atât bibliotecarii, cât şi voluntarii instituţiei de cultură se gândesc mereu la bunicii noştri, cărora le oferă momente cultural-artistice, bucurându-le astfel sufletele şi chipurile peste care timpul, dar şi problemele de sănătate şi-au pus amprenta.
De asemenea, cunoscutul interpret de folclor Dan Ilinca le-a oferit beneficiarilor o surpriză muzicală. Aşa cum au putut, unii dintre bunici au făcut câţiva paşi de dans, iar ceilalţi au ţinut ritmul cu palmele de pe scaune. Au primit şi daruri din partea oaspeţilor, iar bucuria lor este greu de descris în cuvinte.
Le mulţumim tuturor celor care şi-au rupt din timpul lor pentru a petrece câteva momente de suflet alături de beneficiarii noştri!