Accesibilitate

Marire font / Micsorare font

Contact

STRATEGIE 2021 - 2027

STRATEGIE 2014 - 2020

Regulament

REGULAMENTE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE SERVICII SOCIALE

Procedura operationala atestare AMP

declaratii de avere

Program de audiente

- înscrierea la audienţe se face la Serviciul managementul calității serviciilor sociale, monitorizare și relații publice
- audienţele la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia Copilului Dambovita au loc conform programului:


Director general
jr. Ionela Sandu

joi,
ora 13.00

Director general adjunct
ec. Ionela Șerban

miercuri,
ora 13.00

Program

• Aparat propriu:

- luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
- vineri - 8,00 – 14,00

• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului

- program permanent
tel. 119 si (0245) 983

RAPOARTE DE ACTIVITATE

Protectia datelor cu caracter personal

A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal

Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Pantea Georgeta - inspector în cadrul Biroului strategii, programe, proiecte
tel. 0245611915,
e-mail [email protected]

RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII

 

ALTE INFORMATII

AUDIT PUBLIC INTERN

Noutati Proiecte

Anunt identificare, recrutare și angajare a persoanelor care vor să devină asistenți maternali, prin proiectul "TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor", Cod proiect 127 169
06.04.2021

Prin intermediul proiectului TEAM-UP: ,,Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, Cod proiect 127 169, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița identifică și recrutează persoane care doresc să devină asistenți maternali.   Persoanele interesate pot completa o cerere tip care va fi depusă la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița din Târgoviște, strada I.C.Vissarion nr. 1.

Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0245217686 sau accesând link-ul https://www.dgaspcdb.ro.

 

Descarca:

Anunț Proiect TEAM UP ANUNT RECRUTARE AM aprilie 2021



Rezultate selectie dosare proiect Venus-Împreună pentru o viață în siguranță! - martie 2021
30.03.2021



Anunț Martie 2021 reluare selecție Grup Țintă proiect Venus - Împreună pentru o viață în siguranță!
08.03.2021

ANUNȚ RELUARE SELECȚIE A GRUPULUI ȚINTĂ

Aplicați ACUM pentru: “O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ FĂRĂ VIOLENȚĂ DOMESTICĂ!”

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița (DGASPC Dâmbovița), vă invită să participați la procesul de selecție a persoanelor care vor face parte din grupul – țintă în vederea realizării activităților prevăzute în cadrul proiectului cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, „VENUS – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!” - POCU: 465/4/4/128038 implementat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în calitate de Beneficiar/Lider de parteneriat, în parteneriat cu DGASPC Dâmbovița.

Obiectivul specific: Reducerea numărului de victime ale violenței domestice prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de 42 locuințe protejate (RNLPVD) în scopul transferului la o viață independentă al victimelor violenței domestice și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Activitățile relevante în cadrul proiectului din perspectiva Grupului Țintă:

Activitatea 2 -Operaționalizarea rețelei naționale inovative integrate de locuințe protejate în vederea asigurării funcționării serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice care necesită separarea de agresor și sprijin pentru tranziția la o viață independentă.

Activitatea 3 - Crearea și dezvoltarea unei rețele naționale de grupuri de suport pentru victimele violenței domestice

Activitatea 4 - Creșterea nivelului de integrare socio-profesională a victimelor violenței domestice prin furnizarea de servicii de consiliere vocațională

Activitatea 5 – Derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței în familie

Condiții de participare :

- persoană cu vârsta de peste 18 ani, care are calitatea de victimă a violenței domestice în formele prevăzute de lege și în legătură cu toate tipurile de relații familiale, sociale/parteneriale, de rudenie/afinitate pe care victima le are cu celelalte persoane raportat la prevederile art. 5 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (ex.: soț- soție, concubină- concubin, mamă – fiu/fiică, soră – frate/soră, nepoată -unchi/mătușă, fost soț – fosta soție, noră/socrii, etc.).

- disponibilitatea de a participa la activitățile proiectului;

Selecția și admiterea victimelor violenței domestice se poate realiza numai în situația în care sunt întrunite cumulativ cel puțin una din condițiile de risc și cel puțin una dintre condiții de vulnerabilitate.

Condițiile de risc pentru victima violenței domestice sunt următoarele:

  1. a) a fost în mod repetat afectată de fapte de violență domestică ale căror efecte nu au fost eliminate;
  2. b) a beneficiat în ultimii 5 ani, de cel puțin o măsură de protecție: ordin de protecție provizoriu sau ordin de protecție;
  3. c) se află sau s-a aflat în ultimii 5 ani în evidențele unuia sau mai multor servicii publice de asistență socială, uneia sau mai multor organizații neguvernamentale și a beneficiat din partea acestora de acordarea unor servicii/ măsuri de sprijin;
  4. d) i s-a eliberat în ultimii 5 ani cel puțin un certificat medico-legal și/sau certificat medical care să ateste vătămările provenite din situațiile de violență domestică, și, după caz, orice alte documente doveditoare emise de către unitățile sanitare;
  5. e) victima face dovada înregistrării unei cereri de divorț sau a emiterii de către instanțele judecătorești a unei hotărâri definitive într-un proces de divorț sau a unui certificat de divorț.

Condiții de vulnerabilitate pentru victima violenței domestice sunt următoarele:

  1. a) se află în situația de dependență economică față de agresor și/sau nu are venituri proprii sau acestea sunt insuficiente;
  2. b) nu există alternative privind separarea de agresor din punct de vedere al spațiului locativ;
  3. c) primește în mod repetat din partea agresorului insulte și cuvinte jignitoare, brutale, umilitoare și/sau amenințări la adresa vieții și integrității sale și/sau a copiilor săi/din anturajul său, sau a rudelor/prietenilor.
  4. d) nu are calitatea de salariat la momentul realizării evaluării,
  5. e) s-a aflat sau se află în concediu de îngrijire a copilului;
  6. f) nu deține un certificat de calificare profesională pentru o anumită ocupație;
  7. g) face parte din categoria de şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale;
  8. h) nu deține nicio diplomă de studii sau deține documente doveditoare privind absolvirea a cel puțin 4 clase;
  9. i) este o persoană cu dizabilități.

 Încadrarea în condițiile menționate anterior se face prin prezentarea oricăror înscrisuri doveditoare sau pe baza anchetei sociale în care este menționată starea de vulnerabilitate a victimei. Pentru admiterea în cadrul serviciilor sociale persoana care îndeplinește condițiile sus-menționate trebuie să constituie un dosar de înscriere în grupul țintă.

Dosarele de înscriere în cadrul procesului de selecție a GT (grupului țintă) vor conține:

  1. A) 1. PENTRU BENEFICIARII care solicită INCLUDEREA ÎN LOCUINȚE PROTEJATE (pe o perioadă de 1 an):

- Cererea beneficiarului privind admiterea într-o locuință protejată destinată victimelor violenței domestice și furnizarea de servicii complementare, semnată de beneficiar, în original;

- actul de identitate al beneficiarului, precum și,atunci când este cazul, actele de identitate ale copiilor minori aflați în grija sa în cadrul locuinței protejate, în copie

* în cazul în care beneficiarul solicită includerea/admiterea se află în imposibilitatea de a prezenta documente de identitate la momentul admiterii, acesta va completa o declarație pe propria răspundere sub sancțiunea prevederilor art. 326 din Codul penal. Personalul de la nivelul furnizorului de servicii sociale poate face demersuri la autoritățile competente în vederea cunoașterii situației beneficiarului privind actele de identitate (C.I., pașaport) și a identificării ultimei adrese de domiciliu.

- Declarație pe proprie răspundere privind calitatea de victimă a violenței domestice (conform anexei)

- Cerere de înscriere în grupul țintă al proiectului (conform anexei)

- Angajament de disponibilitate (conform anexei)

- Declarație pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări (conform anexei)

- Declarație privind utilizarea și prelucrarea datelor personale (conform anexei)

- Acord de dubla confidențialitate (conform anexei)

- înscrisuri care să ateste îndeplinire condițiilor de risc și de vulnerabilitate.

- orice alte înscrisuri care susțin necesitatea furnizării unor servicii adecvate pentru nevoile victimelor violenței domestice.

  1. B) PENTRU BENEFICIARII DE SERVICII COMPLEMENTARE (GRUP DE SUPORT, CABINET DE CONSILIERE VOCAȚIONALĂ):

-Cererea beneficiarului privind furnizarea de servicii complementare (grup de suport, cabinet de consiliere vocațională) semnată de beneficiar, în original;

-actul de identitate al beneficiarului, în copie

* în cazul în care beneficiarul solicită furnizarea serviciilor sociale se află în imposibilitatea de a prezenta documente de identitate la momentul admiterii, acesta va completa o declarație pe propria răspundere sub sancțiunea prevederilor art. 326 din Codul penal. Personalul de la nivelul furnizorului de servicii sociale poate face demersuri la autoritățile competente în vederea cunoașterii situației beneficiarului privind actele de identitate (C.I., pașaport) și a identificării ultimei adrese de domiciliu.

- Declarație pe proprie răspundere privind calitatea de victimă a violenței domestice (conform anexei)

- Cerere de înscriere în grupul țintă al proiectului (conform anexei)

- Angajament de disponibilitate (conform anexei)

- Declarație pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări (conform anexei)

- Declarație privind utilizarea și prelucrarea datelor personale (conform anexei)

- orice alte înscrisuri care susțin necesitatea furnizării unor servicii adecvate pentru nevoile victimelor violenței domestice.

Depunerea dosarelor de candidatură se realizează până cel târziu la data de 25 martie 2021, la sediul DGASPC Dâmbovița, situat în localitatea Târgoviște, str. I.C. Vissarion, nr. 1, sau prin poștă, persoană de contact: Gurgu Cerasela, tel. 0245217686, interior 110.

Aplicațiile neconforme cu cerințele de mai sus, nu vor fi luate în considerare.

Metodologia de selecție precum și anexele acesteia sunt disponibile în formă tipărită la sediul DGASPC Dâmbovița, pot fi descărcate de pe site-ul www.dgaspcdb.ro, sau solicitate la compartimentul de asistență socială de la primăria de domiciliu. Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: [email protected] sau tel. 0245217686, interior 110.

 

Descarca:

Anunț reluare selecție Grup Țintă proiect Venus - Împreună pentru o viață în siguranță!

Angajament de Disponibilitate

Cerere Inscriere Venus

Declaratie Dubla Confidentialitate

Declaratie Proprie Raspundere Evitare Dubla finantare

Declaratie Proprie Raspundere

Declaratie Utilizare date personale

Metodologie recrutare si selectie GT



Comunicat de presă - Proiect Venus - Împreună pentru o viață în siguranță!
24.02.2021

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița derulează, în calitatate de partener, proiectul ”VENUS-Împreună pentru o viață în siguranță!”, ID MySMIS 128038, privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

Proiectul este inițiat de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați și este cofinanțat din FSE, Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa Prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectiv Specific 4.4: Reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/socio-profesionale/de formare profesională adecvate nevoilor specifice.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea şi dezvoltarea măsurilor şi serviciilor sociale în scopul prevenirii şi combaterii violenţei domestice la nivel naţional prin crearea şi dezvoltarea unei reţele inovative integrate de locuinţe protejate, grupuri de suport şi consiliere vocaţională în scopul implementării unui program naţional de protecţie a victimelor violenţei domestice şi derularea unor campanii privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Proiectul are o durata de implementare de 48 de luni, începând cu 04.03.2019, iar valoarea cheltuielilor eligibile angajate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița este de 1.137.174,76 lei, din care contribuția proprie este de 2%, în valoare de 22,743.50 lei.

În cadrul proiectului, în județul Dâmbovița a fost creată o “Locuință protejată“, precum și servicii integrate complementare de Grupuri de suport și Cabinet de consiliere vocațională pentru victimele violenței domestice. 

Astfel, au fost identificate spațiile în care funcționează serviciile înființate prin proiect, s-au derulat procedurile de achiziții privind amenajarea și dotarea acestora, precum și lucrările de amenajare și dotare, conform standardelor de calitate. De asemenea, au fost selectați asistentul social, psihologul și consilierul vocațional și s-au întocmit toate documentațiile în vederea înființării și funcționării serviciilor conform legislației.

Începând cu data de 04 martie 2020 "Locuința protejată", Grupul de suport și Cabinetul de consiliere vocațională au devenit operaționale, iar identificarea și selecția persoanelor victime ale violenței domestice adulte care pot beneficia de serviciile create prin proiect se realizează periodic, pe toată perioada de implementare a proiectului, conform metodologiei de selecție a grupului țintă.

Scopul serviciului social “Locuință protejată” este asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea incluziunii sociale, prin asigurarea asistenței de specialitate pentru victimele violenței în familie: găzduire cu capacitate redusă de până la 6 locuri, pe o perioadă de 12 luni, în funcție de complexitatea cazului, consiliere psihologică, consiliere juridică, asistenţă socială, consiliere vocaţională, orientare şi formare profesională, ocuparea forţei de muncă şi reintegrare socială, asistenţă medicală. 

Pentru persoanele victime ale violenței domestice pentru care nu este necesară cazarea într-o locuință protejată (fiind identificate alte soluții locative), sunt oferite servicii specializate în cadrul Grupului de suport și Cabinetului de consiliere vocațională, în vederea depășirii situației de risc și vulnerabilitate.

Până în prezent, după aproape 1 an de funcționare a serviciilor, 5 persoane victime ale violenței domestice au beneficiat de serviciile Locuinței protejate, 14 persoane victime ale violenței domestice au beneficiat de serviciile Grupului suport și 13 persoane victime ale violenței domestice au beneficiat de serviciile Cabinetului de consiliere vocațională. De asemenea, au fost selectați în grupul țintă 6 specialiști din cadrul autorităților publice locale/instituții cu atribuții în domeniu, care vor fi informați și conștientizați în legătură cu activitățile proiectului și cu măsurile de sprijin și noile prevederi legislative în domeniul violenței domestice

Victimele violenței domestice trebuie doar să solicite sprijinul și vor fi îndrumate și susținute pentru constituirea dosarului de înscriere în grupul țintă, în vederea admiterii în cadrul serviciilor sociale. Menționăm că anunțul și documentele pentru înscrierea în grupul țintă al proiectului se regăsesc pe site-ul www.dgaspcdb.ro (secțiunea anunțuri proiecte), la sediul instituției și au fost transmise și către compartimentele de asistență socială din cadrul autorităților publice locale din județ.

Descarca anunt



Rezultate selectie dosare proiect Venus-Împreună pentru o viață în siguranță! - februarie 2021
23.02.2021



Inapoi 1 ... 15 16 17 18 19 20 21 22 23 ... 27 Inainte

Pagina: 19 of 27

© 2010- 2024 by DGASPCDB | Made by Floppy